Simona Ionescu / Redactor Șef

Valentina Pelinel, cu toată familia, l-au sărbătorit pe Milan care a împlinit 9 ani

Valentina Pelinel, cu toată familia, l-au sărbătorit pe Milan care a împlinit 9 ani
Valentina Pelinel e o femeie fericită, care a primit de la viață tot ce și-a dorit: frumusețe, o carieră extraordinară și o familie minunată. Mamă a trei copii, soția lui Cristi Borcea spune că mai sunt și momente tensionate între frați, dar reușește să fie un bun mediator.

Viața familiei Borcea se desfășoară în ritm alert, dar bine organizat de Valentina. Pe lângă școală, copiii participă la activități extracuriculare și petrec timp de calitate cu părinții. Micuții se iubesc foarte mult, dar au și momente în care se ceartă și atunci intervine mama.

În ciuda provocării rolului de mamă, soția lui Cristi Borcea reușește să țină situația sub control, învățându-i pe cei mici că orice s-ar întâmpla, ei trebuie să rămână uniți toată viața.

Valentina Pelinel, cu toată familia, l-au sărbătorit pe Milan care a împlinit 9 ani

Valentina Pelinel, cu toată familia, l-au sărbătorit pe Milan care a împlinit 9 ani
Valentina Pelinel și Cristi Borcea, mândri de copii. Sursă foto: instagram

Valentina Pelinel e de părere că un copil trebuie să încerce tot ce se poate, pentru a avea de unde să aleagă. De aceea, le-a dat pe fetițe la gimnastică, balet, fac și street dance și înot.

În ceea ce-l privește pe Milan, băiatul joacă fotbal și adoră să înoate, iar la școală are opționale de atletism și fotbal. Copiii se înțeleg foarte bine, dar sunt și momente când apar tensiuni. Ieri a fost ziua lui Milan, a împlinit 9 ani. El și gemenele au petrecut cu copiii, supravegheați de părinți, într-un loc special pentru jocurile cu laser.

Valentina Pelinel, cu toată familia, l-au sărbătorit pe Milan care a împlinit 9 ani
Milan a fost sărbătorit de surioare și de părinți la Afi Cotroceni

Fetițele au activități comune, sunt unite în tot ce fac, iar Milan nu se prea bagă în joaca lor. E mai mare și nu-l tentează  păpușile sau trusele de machiaj. Valentina povestea deseori că e mereu între ei când izbucnesc confilcte și le explică  mereu că sunt frați și trebuie să fie uniți. 

Rania e șeful în casă

Copiii au luat mult din personalitățile părinților, iar Valentina Pelinel recunoaște că nimeni nu se poate impune în fața Raniei.

„E genul mai impulsiv, e mai tupeistă. E o combinație puternică între mine și Cristi, dar cred că seamănă mai mult cu el”, a menționat fostul fotomodel într-o declarație recentă. Indira însă, este mai ascultătoare și mai sensibilă, seamănă mai mult cu mama.

În familia Borcea, pedepse nu există, copiii fiind extrem de receptivi la vorbele părinților. Au voie pe telefon și tabletă, dar nu prea au timp, pentru că au grădiniță și tot felul de activități. Milan se întrece cu colegii în jocuri pe computer, dar are timp limitat.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *