Miruna Pascu are mari probleme din cauza fiului său, Vlad Pascu. Tatăl Robertei, fata ucisă de Vlad Pascu, spune că aceasta încearcă să influențeze martorii din dosar.
Miruna Pascu a fost arestată vineri pentru 30 de zile. Tot în arest se află și Vlad Pascu, ucigașul celor doi tineri de la 2 Mai, dar și tatăl șoferului. De asemenea, bărbatul susține că un anume procuror de la Mangalia nu le permite avocaților accesul la dosar.
„De bine de rău, copilul ei trăiește, este în viață, toată lumea trebuie să plătească”
„În urma acestor stenograme, am rugămintea către dna. Miruna să înceteze cu prostiile și să-și accepte soarta, așa cum, de 29 de zile, și noi care ne-am pierdut copiii, cu greu, dar acceptăm că ai noștri copii nu se mai întorc acasă, nu mai intră pe ușă. Să înceteze cu influența.
În paranteză, banii către diverși procurori. De bine de rău, copilul ei trăiește, este în viață, toată lumea trebuie să plătească. Către dna. Procuror de la Mangalia, nici măcar nu vreau să-i irostesc numele, este depășită și trebuie să-i lase pe alții să aplice legea. Rușine, doamnă! Nu lăsați avocații, nu le dați acces la dosar.
„Cumva sfidează și moartea fiicei mele?”
Mai întâi și mai întâi să-și facă curățenie în curtea dumneaei, la Mangalia, cu polițiștii mânjiți și corupți de către Mihai Pascu. Da, doamnă, de acela care sfidează pe toată lumea. Și chiar am o întrebare către dl. Mihai Pascu. Cumva sfidează și moartea fiicei mele? Este o întrebare personală și chiar aștept răspuns. Nu vorbesc despre droguri. Are cine se ocupa pe acești doi nesimțiți, Miruna și Mihai Pascu, mai ales pe dna. Miruna. Aș ruga-o eu să înceteze cu mascarada, cu plânsul.
„Și ei o vor în libertate să ce? Să o ia de la capăt? Să omoare din nou”
Îi invit din nou la cimitir, la copilul meu, apoi la facultate unde erau niște copii, și Roberta și Sebii, niște copii buni, cuminți, respectuoși, nu ca bestia pe care au crescut-o. Și ei o vor în libertate să ce? Să o ia de la capăt? Să omoare din nou. Mai am și eu o întrebare. Din acele stenograme, ce vrea să facă dna.
Miruna? Să întârzie procesul cât mai mult, eventual bestia în arest la domiciliu și până când? A observat cineva până când dorește dna. Miruna? Până va împlini până va împlini 21 de ani și 1 zi. Întrebare: de ce? Să dispară în SUA ori Canada.”, susține Răzvan Dragomir.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook