Te gândești să-ți mărești buzele? Tot ce trebuie să știi despre intervenția cu acid hialuronic

Te gândești să-ți mărești buzele? Tot ce trebuie să știi despre intervenția cu acid hialuronic
Probabil că nu există femeie care să nu își dorească să își schimbe ceva din fizionomie. Vestea bună e că, azi, cu ajutorul tehnicilor estetice, chiar putem să arătăm exact așa cum ne dorim. Sunt proceduri care ne pot reda încrederea în noi, dar mai ales ne pote ajuta să accentuăm anumite trăsături și să creăm o armonie.

Medicii și esteticienii arată că una dintre cele mai dorite proceduri estetice ale momentului este mărirea de buze. Aceasta se realizează cu ajutorul injectării acidului hialuronic: forma buzelor se definește, acestea cresc în volum, dar sunt și mai hidratate.

Ce presupune mărirea buze?

Beneficiile procedurii sunt diverse: de la crearea unui aspect de buze mai pline, mai cărnoase, la corectarea formei acestora și hidratarea acestora. Totuși, aceste lucruri trebuie discutate în cadrul unei consultații. Structura pielii este complexă, existând 4 mari regiuni: epidermul, joncțiunea epi-dermică, dermul și hipodermul.

Acidul hialuronic, o substanță naturală de altfel, poate fi găsit în cea de a treia regiune, adică în derm. De aceea, această procedură de mărire de buze, este acceptată în mod natural de corp, iar complicațiile sunt reduse.  În general, odată cu înaintarea în vârstă, buzele devin mai subțiri și își pierd din volum deoarece cantitatea de colagen și acid hialuronic din piele scade.

Cât durează tot procesul de injectare?

Pentru că procedura este mărire a buzelor este una minim invazivă, există două tipuri de anestezii care se practică: anestezie topică, cu ajutorul unei creme sau injectabilă. Procedura în sine durează aproximativ 20 de minute, efectele sunt vizibile imediat și pot dura până la 8 luni, în funcție de stilul de viață și modul în care reacționează organismul pacientului.

Femeile care își doresc buze mult mărite în volum trebuie să știe că va fi necesar să facă mai multe intervenții, deoarece nu se poate injecta o cantitate mare de acid încă de la prima ședință.

Câte tipuri de acid hialuronic pentru injectare există?

Pe piață există nenumărate tipuri de acid hialuronic injectabil, iar recomandarea e ca pacientul să discute cu medicul înainte, pe fiecare tip în parte, pentru a stabili, de comun acord, care din tratament este cel mai potrivit, în funcție de modificările pe care se mizează.

Amintim câteva dintre cele mai populare produse: Juvaderm (Voluma, Volift, Ultra Smile, Ultra 2,Ultra 3 și 4), Dermafill, Teosyal (RHA 3 și 4, Kiss), Revolax.

Sursa foto: Instagram

Exclusiv. Femeile din viața lui Bote și motivele pentru care a rămas, până la urmă, singur

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp