Simona Ionescu / Redactor Șef

Trei sate românești în etapa mondială a competiției „Best Tourism Villages”. Află care sunt

Trei sate românești în etapa mondială a competiției „Best Tourism Villages”. Află care sunt
În cadrul etapei naționale a competiției „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT), cele trei sate care au obținut cele mai mari punctaje sunt Rășinari (Sibiu), Biertan (Sibiu) și Ciocănești (Suceava).

În clasamentul final, obținut în urma evaluărilor desfășurate de comisia de specialiști din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), pe lângă Rășinari, Biertan și Ciocănești, pe lista scurtă au ai fost: Costești (Vâlcea), Eibenthal (Mehedinți) și Râu Sadului (Sibiu). Primele trei sate intră în etapa mondială a competiției, celelalte su t de vizitat oricând, la rândul lor.

Criterii mondiale de evaluare

În număr de nouă au fost criteriile de selecție furnizate de Organizația Mondială a Turismului (OMT), pe baza cărora s-au întocmit punctajele finale. Astfel, au fost evaluate resursele culturale și naturale, promovarea și conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, durabilitatea socială, dezvoltarea mediului, dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric, guvernanța și prioritizarea turismului, infrastructura și conectivitata, sănătatea, siguranța și securitata. Suplimentar, au fost notate și fotografiile și videoclipurile de prezentare a destinațiilor.

Șansă bună pemtru satul românesc

Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, s-a arătat încrezător în finalitatea acestei acțiuni:

„Satele noastre sunt adevărați ambasadori ai turismului românesc. În acest an, Rășinari, Biertan și Ciocănești, datorită unor astfel de instrumente de promovare internațională, au o nouă ocazie să devină cunoscute în întreaga lume și, mai mult, să se regăsească în oferta multor agenții de turism internaționale. MAT le va fi alături și în etapa mondială a concursului! Felicitări tuturor satelor candidate!”

Candidate valoroase

Cele trei sate românești au șansa de a fi desemnate „Best Tourism Villages” sau de a fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării.

Rășinari, zis de localnici Rășinar, (în germană Städterdorf, Städerdorf, iar în maghiară Resinár) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu.

Rășinari

Se află la o distanță de 12 km față de municipiul Sibiu. Face parte din Mărginimea Sibiului. Aici s-au născut poetul Octavian Goga și filosoful Emil Cioran.

Biertan, în graiul local Ghiertan, (în dialectul săsesc Birthälm, Bierthalmen, Bierthalm, în germană Birthälm, Birthalmen, în maghiară Berethalom) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu.

Biertan

Satul este inclus încă din anii ‘90 în Patrimoniul Mondial UNESCO, datorită modului în care a fost conservată arhitectura săsească, dar mai ales, grație farmecului bisericii sale fortificate din Epoca Medievală.

Ciocănești este o comună în județul Suceava, formată din satele Botoș și Ciocănești (reședința). Aici, o decizie a Consiliului Local îi obligă pe oameni să respecte arhitectura tradiţională. Ca urmare, satul s-a transformat într-un muzeu viu, cu peste 600 de gospodării păstrate din generație în generație.

Ciocănești

În comună există și un muzeu al ouălor încondeiate care numără peste 1.800 de exponate rare și valoroase.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre