Tristețea lui Giorgio Armani. Acum e prea târziu să mai facă ceva

Tristețea lui Giorgio Armani. Acum e prea târziu să mai facă ceva
La 87 de ani, marele creator de modă Giorgio Armani este în continuare activ și creator. Marea lui revenire, zilele următoare, nu va fi pe podiumul de modă, ci la celebra operă Scala din Milano. Puțină lume știe însă că acesta trăiește copleșit de o imensă tristețe.

Vestea e imensă pentru melomanii și iubitorii de artă scenică. După doi ani, „La Scala” se redeschide.  Ușile sale din via Filodrammatici 2 din Milano sunt gata să se deschidă în fața fanilor și marilor cunoscători ai muzicii, operei, baletului și teatrului.

Pe 7 decembrie 2021, cortina se va ridica din nou: o acțiune care a fost ratată  în ultimii doi ani, din cauza pandemiei, și care tocmai din acest motiv capătă o semnificație și mai puternică. Redeschiderea se anunță cu atât mai emoționantă, fiind  implicat și Giorgio Armani. Pasionat de artele scenei, pe lângă modă, Giorgio Armani sprijină Fundația „Teatro” prin Grupul Armani. Iar pentru că acolo unde este Armani, eleganța triumfă, inaugurarea noii stagiuni de la Scala poartă cu totul amprenta sa. Inclusiv decorul floral de la Scala va fi curatoriat de Armani cu o instalație care poartă numele Armani / Fiori.

Adevăratul sprijin, însă, este ceea ce Giorgio oferă anual operei Scala.  El a fondat  Fundația „Teatro” o asociație înființată în 1997 pentru a păstra atât frumusețea artistică a teatrului în sine, cât și bogata sa moștenire muzicală, de dans, tehnică profesională. Tot de atunci o susține financiar.

Giorgio Armani trebuia să se facă doctor

Giorgio Armani este unul dintre cei mai de succes designeri vestimentari din lume. Este unul din aristocrații modei. Vara aceasta, Giorgio Armani, născut în orăşelul italian Piacenza, situat în apropiere de Milano, a împlinit 87 de ani. Tatăl lui era manager naval iar de mic, creatorul de modă a arătat un interes pentru anatomie.

Ca să se joace, făcea  „păpuşi din noroi cu boabe de cafea ascunse înăuntru”. Ulterior, a studiat medicina la Universitatea din Piacenza. După doi ani de studiu a trebuit să plece în armată, să facă  stagiul militar obligatoriu, iar atunci a descoperit moda. „Eram în serviciul militar şi am avut 20 de zile de permisie pe care mi le-am petrecut la Milano”, a povestit creatorul de modă pentru revista „Time”.

Cu ajutorul unui prieten şi-a găsit o slujbă într-un butic „La Rinascente”. A lucrat ca asistent de fotograf şi designer de vitrine. Sora lui, Rosanna Armani, care lucra ca model, l-a introdus în cercul modei milaneze, iar în 1964 a început să lucreze pentru Nino Cerutti, într-o companie care producea haine pentru bărbaţi.

Richard Gere i-a purtat hainele în „American Gigolo”

În 1970, Giorgio Armani a început o carieră de free lancer în lumea modei. În 1975 s-a asociat cu prietenul lui, Sergio Galeotti, înfințând compania Giorgio Armani SPA. Prima colecţie a fost cea pentru bărbaţi. Un an mai târziu le-a dedicat femeilor creațiile sale.  Dar a fost aspru criticat de public. Motivul? Hainele colecției introduceau o croială naturală şi o subtilă paletă de culori. „Credeam în debarasarea de hainele artificiale şi în culorile neutre”, a explicat Armani, mai târziu.

Dar Giorgio Armani devine în scurt timp un simbol al eleganţei în Europa, iar în America în anii 1980, cu ajutorul actorului Richard Gere, care i-a purtat hainele în pelicula „American Gigolo”.

Primul mare succes l-a cunoscut în anul 1996, odată cu apariţia apei de toaletă pentru bărbaţi, Acqua di Gio, care a fost urmată de Armani Mania, Sensi şi Black Code, cunoscută astăzi şi ca Armani Code pentru bărbaţi.

Viața tristă a lui Giorgio Armani

Giorgio Armani este unul dintre cei mai mari designeri contemporani și a mărturisit, în cadrul unui interviu acordat revistei „Elle”, că nu consideră că fericirea se măsoară în bani sau faimă. De altfel, trăiește copleșit de o mare tristețe. „Mi-am sacrificat viaţa. Viaţa mea la tinereţe, când mi-am început cariera, şi viaţa la maturitate, acum“, a declarat Giorgio Armani.

Giorgio Armani și-a petrecut toată viața în lumea modei. Și-a neglijat viaţa personală, nu s-a căsătorit și nu avut copii. Fericirea şi prietenia adevărată le-a găsit foarte greu. Acum se simte singur și trist. Însă nu poate da timpul înapoi.

„Cu atât mai mult acum. E şi mai greu, iar asta e foarte trist deoarece viaţa înseamnă prietenie, să-i descoperi pe ceilalţi, să te îndrăgosteşti, şi nu doar odată, ci frecvent. Într-un cuvânt, viaţă. Să te integrezi în lume. De exemplu, nu cunosc Milano. Oamenii îmi tot vorbesc despre Milano.”, a mărturist designerul italian.

Sursa foto: Instagram