Tony Blackburn insistă să spună că doarme doar patru ore pe zi și îi este suficient pentru a se menține. DJ-ul de radio nu poate dormi cele opt ore recomandate pe noapte și nici măcar nu se poate odihni cele patru ore la rând, ci se trezește din când în cand.

Ultima dată când Tony a dormit mai mult de patru ore a fost în anul 1977, după o plimbare lungă cu un ski-jet.

„Dorm cam patru ore pe zi, nu știu de ce, am fost mereu așa. Am avut odată un somn foarte bun … am făcut ture cu un ski-jet și îmi amintesc acea vară minunată pe care am avut-o. Eram cu un prieten de-al meu și am stat cam sapte-opt ore. Am ajuns acasă și am dormit vreo nouă ore și m-am trezit simțindu-mă fantastic. Asta a fost în anul 1977”, spune Tony.

Ce părere are Tony Blackburn despre retragere

Deși se apropie de vârsta de 80 de ani, Tony nu are de gând să se retragă.

„Am să împlinesc 78 de ani anul viitor, dar nu mă pot retrage. Chiar nu pot să mă retrag. Planul meu secret este să nu mor niciodată și până acum merge destul de bine. Îmi place treaba asta și mă simt foarte fericit că o fac. Există momente în care mă enervează foarte tare când cineva îmi spune că nu poți face asta. Urăsc autoritatea, să fiu sincer cu tine, nu îmi place deloc, nu mă pricep cu ea, dar am învățat să trăiesc cu ea”, spune artistul.

La ce job visa artistul în tinerețe

Într-un interviu pe YouTube, Tony a mărturisit că nu a dorit inițial să fie DJ de radio și în tinerețe avea alte planuri.

 „Întotdeauna mi-am dorit să fiu cântăreț și să fiu sincer, încă mă gândesc la asta. Am făcut 29 de single-uri și două albume și niciunul dintre ele nu s-a vândut, dar am fost un amator. Am văzut reclamă la New Musical Express care dorea un  DJ pentru Radio Caroline și am aplicat. M-am dus la Caroline House și am primit slujba „, mărturisește Tony.

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp