De față cu soțul ei, într-un restaurant din București, Ioana Năstase, a trăit cea mai mare rușine. Iată ce prin ce incident incredibil a trecut bruneta.
Ioana Năstase, dezbărcată la pieptul gol în mijlocul unui restaurant din mall. A fost agresată sexual de o femeie. Ilie a dispărut
Potrivit informațiilor oferite de Click, Ilie Năstase și Ioana s-au despărțit din nou. O fi pentru totdeauna de data asta? Bruneta a trecut printr-un adevărat moment de coșmar, după ce a fost agresată sexual de față cu fostul mare sportiv. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, după ce a făcut-o cu ou și cu oțet chiar pe soția sa, Ilie a fugit la Paris. Fără să dea nici un fel de explicații.
Iată care a fost scenariul demn de un film.
Ilie, nu doar că nu a sărit în ajutorul soției, ba chiar a încurajat-o pe agresoare
Sâmbătă, cei doi soți s-au aflat la o sesiune de cumpărături, apoi au intrat într-un restaurant să ia cina. La un moment dat la masa lor a venit o femeie care se pare că îl cunoștea pe afacerist și a început să-i facă avansuri pe față Ioanei. Mai mult, a început să o pipăie pe sâni și până să realizeze ce i se întâmplă, Ioana s-a trezit cu nurii pe afară. Practic, agresoarea a dezbrăcat-o la bustul gol în mijlocul unui restaurant!
Îngrozită, bruneta s-a ridicat imediat de la masă și a plecat. Bruneta i-a reproșat lui Ilie că nu a intervenit, dar acesta, în loc să aplaneze situația, a început să o înjure, apoi fiecare a plecat la casa lui. A doua zi, Ilie și-a anunțat soția că pleacă la Paris, dar și-a luat doar bilet dus.
„Am făcut publică chestia asta ca nu pățească și alte femei că mine”
„E dureros și groaznic ce am trăit, am făcut publică chestia asta ca nu pățească și alte femei că mine. Până la mașina i-am spus că nu e frumos ce s-a întâmplat, că orice bărbat ar sari să-i ia apărarea femeii lui, iar el mi-a răspuns foarte urat, nu se pot reproduce acele cuvinte. În seara respectivă, am plecat separat, fiecare la casa lui.
Am venit acasă, nu m-am ridicat din pat până aseară la ora 17, sunt încă în stare de șoc. A zburat a doua zi la Paris. Mi-a zis cu 2 zile înainte că are treaba și nu m-a întrebat dacă vreau să merg cu el. Mi-a zis că nu știe când se întoarce, că și-a lua bilet doar de dus.”, a declarat Ioana Năstase.
„I-am zis să mergem acasă, dar am mers la restaurant, eram în trening”
„Cel mai mare șoc. Tragedia vieții. Sâmbăta seara, am fost într-un centru comercial, unde Ilie a spus că mă însoțește. La un moment dat l-am căutat o oră prin parcare, în final l-am găsit și i-am spus „Ilie, am crezut că ai plecat acasă”. Cu 3 ore înainte fusesem la masă, însă în acel moment, când ne-am găsit la mașină, mi-a spus că îi este foarte foame și vrea să mănânce. I-am zis să mergem acasă, dar am mers la restaurant, eram în trening.
Și acolo, la masă, mi-am luat o saramură de pește, cappuccino și apă plată. Mie mi-a venit mâncarea în 10 minute și lui nu, apoi l-am întrebat: Ilie nu îți iei nimic? A zis că nu îi mai este foame. Mi s-a părut foarte ciudat, pentru că brusc, la câteva minute, în timp ce mâncam, a venit o duduie de 1, 90 la masa noastră și a zis „Ilie, Ilie, hai să facem poze”, mi-am dat seama că se cunosc. Ea era însoțită de un om”,a povestit bruneta.
„Femeia i-a zis lui Ilie că mă sărută, iar el a zis <<Ok, baby!>>”
„A insistat să se așeze la masă. S-a așezat ea lângă mine, iar domnul lângă Ilie. La un moment dat m-a întrebat dacă vreau să merg la toaletă și i-am zis că nu. A început să insiste, am zis hai să merg. La un moment dat se uita în spatele meu și mi-a zis: „Mamă, ce fund apetisant ai, ce te-aș ciupi!”
Mi s-a părut foarte ciudat și am început să mă depărtez. La masă i-a zis lui Ilie că vrea să mă sărute „Ilie, Ilie, o sărut că-mi place!”. Am rămas șocată, apoi m-am dat la o parte. Am zis să nu fac ceva aiurea, să nu plec, am răbdat de dragul lui Ilie. Mi-a tras fermoarul de la bluza de trening și am rămas cu sânii pe afară.
Când mi-a tras fermoarul, Ilie a rămas perplex, pentru că am rămas cu sănii dezgoliti și mi-a pus mâna pe un sân. Femeia i-a zis lui Ilie că mă sărută, iar el a zis „Ok, baby”. M-am speriat și am încercat să fug. Patronul a văzut, a recunoscut-o, a luat-o și a dat-o la o parte. Ea nu voia să plece de lângă mine, timp în care patronul încerca să o ia de acolo.
A plecat de lângă mine, am fost cu Ilie la mașină. Femeia asta pe mine m-a marcat și nu știu dacă vreodată vă plăti. Mi-a zis că este din Pitești, că a fost și ea model. Omul a venit și și-a cerut scuze, a spus că o cunoscuse cu o seară înainte, cel cu care era femeia.
A zis că e la al doilea divorț, că e din Pitești, că are o fetiță de 16 ani și că lucrează la un ziar sau o televiziune”, a mai spus Ioana Năstase.
Momentan nu se știe ce demersuri va face soția lui Nasy în privința femeii care a agresat-o, dacă va face plângere la Poliție sau nu împotriva ei. Dar nici dacă îl va ierta pe tenismen pentru acest incident bizar, nu se știe, fiindcă au mai trecut prin evenimente bizare.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook