Începând cu 25 septembrie, de la ora 20.00, începe iUmor, sezon 11. Noutatea constă în faptul că prima ediție debutează sâmbătă.

Veste bună pentru fanii iUmor. Se dă startul sezonului 11

iUmor se întoarce cu aceeași jurați puși pe șotii și concurenți unul și unul. Prima ediție va avea loc sâmbătă, 25 septembrie, începând cu ora 20.00. Până în acest moment însă, nu se știe cine vor fi prezentatorii, întrucât Dan Badea și Șerban Copoț sunt acum implicați într-o nouă emisiune.

E vorba de proiectul Stand-up Revolution, care va fi difuzat tot la Antena 1. Potrivit informațiilor oferite de trust și acest sezon va fi plin de surprize, invitați speciali și bineînțeles personaje istorice, care vor veni pe scenă cu glume actuale.

Concurentul cu două voturi favorabile merge mai departe în show

Delia, Bendac și Cheloo îşi vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „Da” şi „Thumbs Down” pentru „Nu”. Orice concurent care va obține două voturi favorabile va merge mai departe în emisiune. Acesta va putea fi votat și de telespectatori folosind aplicația gratuită „iUmor”. Votul începe din timpul ediției respective și se termină a doua zi la ora 16.00. Câştigătorul fiecărei ediţii urmează să fie anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Ce mai puteți vedea la Antena 1

Pe 6 septembrie debutează și X Factor, iar fanii serialului Adela își pot vedea actorii preferați și în această toamnă. De asemenea, la Antena 1 veți putea urmări și fantasticul show Asia Express, care începe la jumătatea lunii. Cât privește noua emisiune Stand-up Revolution, deocamdată nu a fost anunțată o dată a premierei.

Bogdan Ciudoiu, noul co-prezentator al Adelei Popescu

O altă noutate e faptul că Paul Olteanu va fi auzit la Europa FM. În ceea ce îl privește pe Costi Mocanu, acesta a plecat de la Aleph News. Iar noul co-prezentator al Adelei Popescu este Bogdan Ciudoiu, a cărui voce se va auzi și la ProFM.

Sursă foto: fanatik, wowbiz

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp