Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste proastă pentru studenți la început de toamnă. Iată ce îi așteaptă

Veste proastă pentru studenți la început de toamnă. Iată ce îi așteaptă
CFR Călători le-a dat cea mai urâtă veste studenților. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, dar ceea ce urmează nu va fi deloc pe placul acestora și nici al părinților.

Numai de vestea asta nu aveau nevoie studenții… Potrivit informațiilor oferite de CFR Călători, începând din 3 septembrie, studenții nu vor mai primi legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere.

Începând cu data de 3 septembrie, studenții nu vor primi legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere. În schimb, elevii vor primi în continuare gratuitate. „Începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.

Respectiv cele referitoare la facilitățile acordate studenților la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învățământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023”, informează CFR Călători.

„Legitimațiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipație”

Aceeași instituție susține că legitimațiile de călătorie cu gratuite/reducere la transportul pe cale ferată să fie disponibile după publicarea prin HG a normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023. „Legitimațiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipație, precizează compania feroviară”, mai informează compania.

Studenții nu vor mai primi gratuitate de la CFR

Și compania feroviară Softrans spune că sistează reducerile pentru studenți

Pe de altă parte și compania Softrans spune că sistează reducerile pentru studenți, tot din 3 septembrie. „Vă informăm că începând cu data de 03.09.2023 intră în vigoare legea 199/2023 privind acordarea de noi facilităţi studenților. Din cauza faptului că pentru legea mai sus menţionată nu exista norme metodologice, începând cu data de 03.09.2023 se suspendă eliberarea legitimațiilor de călătorie cu reducere/gratuitate pentru studenți.

Studenții ce au achiziţionat în avans legitimații de călătorie vor beneficia de reducerea acordată”, a anunțat compania Softrans, pe pagina de Facebook.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară contrazice CFR

În schimb, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat pe 1 septembrie că studenții vor primi reducerea de 50%, așa cum a fost și până acum.

„Până la intrarea în vigoare a noilor Norme metodologice prevăzute în Legile nr. 198/2023 și nr. 199/2023, gratuitățile stabilite pentru transportul elevilor, precum și reducerile și gratuitățile stabilite pentru transportul studenților se acordă, începând cu data de 3 septembrie 2023: în cuantumul prevăzut de cele două legi, conform normelor stabilite prin HG 42/2017”, se arată în comunicat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre