Viața neștiută a lui Ovidiu Ioanițoaia. Era să moară când a vrut să se bage într-o cadă plină cu votcă

De 54 de ani mănâncă sport pe pâine. Nici nu ar fi știut să facă altceva, după cum chiar el recunoaște. Marele Ioanițoaia spune că nu este deloc îndemânatic: dacă bat un cui, ori stric tabloul, ori îmi rup degetele.

Taxator – controlor – traducător

Dar, până să ajungă jurnalist, Ovidu Ioanițoaia spune că a lucrat pentru ITB. „După facultate, am lucrat o perioadă la Întreprinderea de Transport Bucureşti (ITB). Încă de atunci am văzut că am unele şanse să progresez: am intrat ca taxator pe tramvaiul 6, am devenit controlor şi apoi traducător la ITB.”, povestește Ioanințoaia despre primii săi ani în câmpul muncii, într-un interviu pentru adevarul.ro.

Citește și: Veste cutremurătoare: Ovidiu Ioanițoaia a suferit un atac cerebral!

Apoi, întâmplarea a făcut ca o mătură de-a sa să-l cunoască pe ziaristul Cristian Mantu, de la „Sportul popular”. Avea 22 de ani și parcă vede și acum primul său articol publicat în paginile ziarului și simte emoția începuturilor.

Primul articol, în ziua de Crăciun

„Am scris nişte articole, pe care i le-am lăsat în cutia de scrisori. Primul meu articol publicat a apărut la 25 decembrie 1967, în ziua de Crăciun. Era despre Anghel Iordănescu, care pe atunci avea 17 ani. La chioşcuri, ziarul nu mai era. M-am dus la o agenţie Loto Prono, să încerc să-l iau de la colecţii. Aveam 22 de ani şi eram teribil de emoţionat. Am găsit ziarul şi-am citit articolul, o dată şi încă o dată. I-am spus vânzătoarei că e primul meu articol, despre un tânăr fotbalist care o să ajungă mare şi am rugat-o să-mi dea ziarul. „Puştiule”, mi-a zis, „dacă ţie ţi-a apărut articolul de Crăciun, şi e şi despre băiatul de care zici, o să vă ajute Dumnezeu şi amândoi o să deveniţi mari!” Iordănescu a devenit cu adevărat mare …”, rememorează marele ziarist sportiv.

La 5 ani, mergea pe stadion

Ioanințoaia a știut de mic ce drum va avea în viață. Și a avut norocul să fie înțeles de tatăl său care, deși era medic, i-a plăcut foarte mult sportul și îl duce ape stadion la meciuri de fotbal.

„Am fost prima oară pe stadion la cinci ani. Iar acasă, când aveam musafiri, eram atracţia: inventam transmisii de meciuri, ca la radio. Ţin minte că am fost prin ’54 pe Stadionul 23 August. Tata cumpărase doar un bilet. La intrare, l-au întrebat: „Bine, dar copilul câţi ani are?” Ca să pot intra şi eu, a spus că am 6 ani, or eram în clasa a doua, aveam 8. Nu ne-au lăsat. Atunci tata a făcut un gest pe care n-am să-l uit niciodată: „Nu intru eu, intră copilul”, a zis. Şi aşa m-am trezit singur şi dezorientat printre zeci de mii de oameni. Tata m-a aşteptat la ieşire şi, pe drumul înapoi spre Giurgiu, i-am povestit meciul.”, își aduce aminte cu emoție Ioanițoaia.

Și așa au trecut 54 de ani… presă scrisă, televiziune, radio, peste tot s-a auzit de Ovidiu Ioanițoaia. Povestește că s-a adaptat mai greu la presa digitalizată, fiind un om al plumbului. Dar a făcut-o, înceepând cu anul 2010, când a cunoscut succesul și cu blogul său, pe site-ul Gazetei Sporturilor. Spune că a trebuit să țină ritmul pentru că, altfel ar fi pierdut, ar fi ieșit din „joc”.

Pasiunile jurnalistului

Este pasionat de sport, dar și de pictură. Nu se descrie ca fiind un colecționar în adevăratul sens al cuvântului, însă a adunat în casa sa mai multe tablouri. „Nu cumpăr niciun tablou fără să mă sfătuiesc cu prietenul meu, jurnalistul Tudor Octavian, specialist în artă, care are o adevărată pinacotecă … În privinţa picturilor, sunt într-un meci cu Mircea Lucescu, în care el conduce cu 20 la 0. I-am zis că am luat şi eu un Ion Musceleanu – care îmi place foarte mult. Mi-a răspuns: „Am vreo 12”. El are şi Grigorescu, şi Tonitza…”, spune Ioanițoaia.

Rămânând în sfera artelor, jurnalistul sportiv a mărturisit că îi place să asculte și operă, dar îi place enorm de mult și Charles Aznavour, „zeul muzicii pop franceze”.

Își amintește și cum visa în tinerețe, ca orice om, ca va ajunge „cineva”

Una dintre dorințele sale a fost ca atunci când o să aibă salariul său, va face baie într-o cadă plină cu votcă: „După ce m-am pus cât de cât pe picioare, am cumpărat 20 de sticle de votcă şi le-am turnat în cadă. Tocmai atunci m-a sunat un prieten doctor: „Eşti nebun? Nu intra în cadă, de la vaporii de alcool poţi să mori”. Seara, mi-am chemat prietenii şi le-am zis să-şi ia fiecare câte o cană, că în cadă este votcă.”.