Ivanka Trump își ducea copiii la școală. Fosta consilieră principală a Casei Albe a apărut în haine sport, purtând un hanorac cu glugă bleumarin, cu un design „V” alb-negru în față și leggins negri, ieșind din Arte Surfside, una dintre cele mai scumpe rezidențe din cartier.
Ivanka, în vârstă de 40 de ani, nu era machiată și avea părul lung și blond prins la spate într-un coc dezordonat. În picioare avea pantofi sport negri.
Ea nu părea să aibă nicio bijuterie în afară de brăţara roşie pe care o poartă adesea la încheietura mâinii stângi. Deși ea nu a vorbit despre scopul brățării, aceasta se aseamănă cu tipul de șnur roșu pe care practicanții Cabalei îl poartă pentru a îndepărta „răul”, scrie Daily Mail.
Ivanka Trump este așteptată în instanță
Ivanka și soțul ei, fostul consilier principal la Casa Albă Jared Kushner, în vârstă de 40 de ani, au împreună trei copii: Arabella, zece ani, Joseph, în vârstă de opt și Theodore, în vârstă de cinci ani. Toți copiii sunt în prezent înscriși la o școală evreiască locală din Miami, care este situată la mică distanță de Arte Surfside. Ivanka s-a convertit la iudaism pentru a se căsători cu Jared, care este un evreu ortodox modern. Cei doi își cresc copiii în aceeași credință.
Fotografiile apar la două zile după ce ABC News a dezvăluit că Ivanka și fratele ei, Donald Trump Jr., în vârstă de 44 de ani, refuză să respecte citațiile de la procurorul general din New York, Letitia James. James investighează dacă tatăl lor, fostul președinte Donald Trump, a comis fraudă prin denaturarea valorii activelor companiei sale.
„Donald Trump tatăl și fiul alături de Ivanka Trump încearcă să împiedice biroul meu să îi intervieveze sub jurământ, ca parte a investigației. Peste doi ani de tactici de întârziere nu vor opri ancheta noastră, deoarece nimeni nu este deasupra legii”, a spus judecătoarea.
Ce sumă exorbitantă plătește familia fiicei fostului președinte pentru locuința de lux
De când s-au mutat la Miami, Ivanka Trump și soțul ei Jared s-au ținut departe de ochii publicului și au fost văzuți doar cu copiii lor de mai multe ori. Aceasta este o schimbare semnificativă față de viața lor din Washington, D.C., când erau fotografiați în mod regulat în ieșirile de familie.
Noua casă a lui Ivanka Trump, Arte Surfside, este situată unul dintre cele mai scumpe complexe din Miami, cu un preț mediu de închiriere de aproape 47.000 USD pe lună. Penthouse-ul său s-a vândut cu 33 de milioane de dolari unui director de capital privat anonim din New York, în ianuarie anul trecut – în aceeași lună în care Ivanka și familia ei s-au mutat în clădire.
Se spune că Ivanka și Jared folosesc proprietatea ca o casă temporară, în timp ce își construiesc o proprietate pe un teren de doi acri pe care l-au achiziționat pe insula Indian Creek —cunoscută și sub numele de „Buncărul miliardarului” — pentru 31,8 milioane de dolari la sfârșitul anului trecut.
Sursa foto: Daily Mail, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook