Victor Slav dă statul în judecată. S-a drogat sau nu s-a drogat?
Anul trecut, în toamnă, prezentatorul Victor Slav droguri Slav a fost oprit de un filtru al Poliției Rutiere pe Autostrada 3 București-Ploiești. În urma verificării cu ”Drug Test”-ul, care ar fi indicat că vedeta consumase cannabis, polițiștii au deschis un dosar penal pe numele său. Victor Slav droguri cheamă acum statul în judecată pentru a dovedi că el nu a consumat droguri și cere repararea prejudiciului.
Fostul soț al Biancăi Drăgușanu vrea neapărat să-și ia această pată de pe nume, el susținând că nu a consumat droguri, deci este nevinovat.
Potrivit unor surse din mediul judiciar, citate de cancan.ro, în urmă cu câteva zile Victor Slav a înregistrat pe rolul Tribunalului București, împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor, o acțiune de reparare a prejudiciului provocat de erorile judiciare. Se zvonește că Slav va cere daune de mii de euro.
”Victor a fost ferm și este convins că rezultatul este eronat. El nu a consumat substanțele indicate de «Drug Test». A reușit să demonstreze acest lucru și acum și-a recăpătat permisul de conducere. A fost acuzat pe nedrept”, a dezvăluit un apropiat al acestuia, convins că asta înseamnă că procesul este pe jumătate câștigat.
Conform prevederilor din articolul 336 alin. (2) din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
O să revoluționeze sistemul de testare
Dacă vedeta reușește să dovedească în instanță că nu a consumat droguri, iar aparatul a dat greși, e posibil ca foarte multe dosare penale întocmite pe baza acelui rezultat să fie repuse pe masa de judecată. O astfel de breșă ar putea costa statul român sute de mii de euro constând în despăgubiri.
Victor Slav droguri devine subiect de interes naţional în urma deciziei sale de a acţiona în justiţie. Cazul Victor Slav droguri nu este doar despre un test, ci despre onoare şi prejudiciu. Prezentatorul susţine cu fermitate că nu a consumat substanţe interzise, iar procesul despre Victor Slav droguri ar putea fi deciziv. Mulţi îi urmăresc cu interes această luptă juridică. Victoria Beckham primește o nouă lovitură de la fiul ei. Gestul lui Brooklyn îi va frânge inima.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook