Video. Jaf de milioane de euro în 3 minute! Magazin Chanel din Paris, spart ca-n filme

Video. Jaf de milioane de euro în 3 minute! Magazin Chanel din Paris, spart ca-n filme
Jaf armat în plină zi, la un magazine de luc din capitala Franței! Patru indivizi cu mitraliere în mâini au furat bunuri de mai multe milioane de euro.

Magazinul Chanel din apropierea Pieței Vendome din Paris a fost țința unui grup de jefuitori joi, în plină zi. Patru indivizi au acționat ca-n filmele americane, cu mafioți de top.

În număr de patru, după cum s-a putut observa ulterior pe camerele de supraveghere din exterior, bărbații s-au împărțit: doi au stat afară pe o motociletă, iar ceilalți doi au intrat în magazinul de lux. Toți avea fețele acoperite și, după cum spun martorii, erau înarmați cu mitraliere.

Hoții aveau arme automate

Exact ca-n filme, hoții au reușit să-și ducă planul la bun sfârșit. În câteva minute, cei doi care au pătruns în magazinul Chanel au ieșit cu marfa în valoare de milioane de euro, s-au urcat și ei pe o motocicletă și au dispărut. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu răniţi, ci doar cu pagubele materiale amintite, a transmis presa franceză.

Atacul a fost comis în apropierea Pieţei Vendome, zonă în care se găsesc găsesc multe magazine de bijuterii, dar şi de alte produse de lux. Poliția pariziană a anunțat că cel puțin unul dintre cei patru atacatori, care erau toți mascați și purtau și căști, avea o mitralieră. Însă, există martori care susțin că toți dețineau arme automate.

Au ieșit din magazin cu mai mulți saci negri în spate

Un tânăr în vârstă ded 26 de ani, care lucrează într-un magazin de haine chiar vizavi de Chanel, a fost martor al întregului moment. El a povestit că se afla afară, într-o pauză, când a observat „un bărbat cu un kalașnikov pe motocicletă”, în jurul orei 14:30. Nu a apucat să se dezmeticească bine și a văzut cum alți trei bărbați au părăsit magazinul având asupra lor mai mulți saci mari negri. Toți ar fi avut arme automate, s-au urcat pe două motociclete și au plecat în grabă. „Nu părea să existe nicio securitate în magazin. Totul s-a întâmplat în mai puțin de trei minute”, a mai spus martorul respectiv.

O altă persoană care ar fi văzut întreaga scenă a declarat că bărbații cu cagule pe față le-au cerut tuturor celor din magazin să se întindă pe podea, apoi și-au umplut sacii cu bijuterii și ceasuri de lux. La scurt timp după jaf, Poliția din Paris a izolat zona, iar magazinul a fost închis.