Din nefericire, foarte multe cupluri din România se confruntă cu problema infertilității. Prin Programul Național Social pentru Creșterea Natalității, acesta pot primi vouchere de 15.000 de lei.
Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, din decembrie anul trecut și până în acest moment au fost depus 9.617 dosare, dintre care 7.732 au fost declarate eligibile. De asemenea, în acest moment pot primi voucherele în valoare de 15.000 de lei nu mai puțin de 6381 de contracte semnate.
„Avem deja sarcini în evoluție, avem doamne care urmează tratamente de infertilitat”
”Îmi doresc ca acest program să continue, este un program necesar, mai ales că ne confruntăm cu cele mai scăzute date demografice din ultimii 30 de ani. Infertilitatea rămâne o problemă reală și nu cred ca cineva să își dorească să închidă acest program.
Avem deja sarcini în evoluție, avem doamne care urmează tratamente de infertilitate și abia aștept să venim cu vești despre primii bebeluși” a mărturisit Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. În primul semestru al anului 2023 s-au născut peste 73.000 de copii, dar datele spun că este cel mai mic număr de când există datele statistice.
Cine poate depune un dosar și în ce condiții
Prin acest program finanțat de stat se dorește să fie ajutate financiar cuplurile și persoanele singure din România, care au nevoie de proceduri medicale de specialitate. Sprijinul financiar va fi acordat pentru 10.000 de persoane.
Pentru a putea depune dosarul și a intra în posesia voucherelor, e nevoie să fie îndeplinite mai multe condiții. Membrii cuplului, fie că sunt căsătoriți, fie nu, trebuie să aibă domiciliul în România și cetățenie română. De asemenea femeia care are probleme de infertilitate trebuie să fie asigurat. Vârsta femeii trebuie să fie între 25-45 de ani, iar procedurile medicale să se realizeze într-o unitate medicală din România, care să fie parteneră a programului.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook