Simona Ionescu / Redactor Șef

Zvonurile se adeveresc. Germania are interese mari cu cărbunele rusesc și nu oprește importul

Zvonurile se adeveresc. Germania are interese mari cu cărbunele rusesc și nu oprește importul
Așa cum vă amintiți, Uniunea Europeană a luat în discuție interzicerea importului de cărbune din Rusia încă din faza în care Moscova disloca trupe la granițele Ucrainei. Pe de altă parte, în că de anul trecut, existau zvonuri cu privire la stocurile de cărbune pe care și le-ar fi făcut Germania, anticipând creșterea enormă a prețului gazului.

Decidenții politici ai Uniunii Europene au început încă din decembrie anul trecut să lucreze la stabilirea de sancțiuni împotriva Rusiei, înainte de declanșarea invaziei asupra Ucrainei, iar în ianuarie au prezentat o primă listă de posibile măsuri împotriva Moscovei. Primele propuneri nu au inclus importurile de gaze și petrol, din cauza dependenței UE față de combustibilul din Rusia, însă au inclus interzicerea importului de cărbune, au declarat pentru Reuters doi diplomați europeni, sub anonimat.

Măsura nu a putut fi, însă, aprobată. Germania, cea mai mare economie din UE, s-a opus, scrie Reuters, citând cele două surse anonime. În 2020, Germania era cel mai mare importator de cărbune din Rusia, potrivit datelor Eurostat. Scopul interzicerii importurilor de cărbune era să-i demonstreze Rusiei că UE nu se joacă atunci când vine vorba de sancțiuni în domeniul energetic, care sunt cele sensibile, afectând, deopotrivă, Uniunea și Rusia.

În plus, interdicția importului de cărbune ar fi fost un demers ecologic, având în vedere că UE consideră cărbunele printre cele mai poluante surse de energie. Cei doi diplomați citați de Reuters indică faptul că măsura nu a putut fi votată deoarece Gemania, cea mai mare economie din UE și, totodată, cea mai dependentă de importurile de cărbune din Rusia, s-a opus categoric.

Diplomați UE: propunerea nici nu apare în documentul formal al discuției asupra sancțiunilor

Sursele citate de Reuters au precizat că ideea privind interdicția importurilor de cărbune era în primele faze ale discuțiilor asupra sancțiunilor ce urmau să fie aplicate de UE Rusiei, însă Germania a blocat-o. Propunerea nu a apărut nici în documentul formal privind restricțiile la importuri. „Nu a fost un veto clar” din partea Berlinului, dar „a fost de ajuns pentru a nu include măsură în planul de propuneri”, a mai precizat unul dintre diplomații citați.

Reprezențanța permanentă a Germaniei la UE, care se ocupă și de negocierile privind sancțiunile, a refuzat să comenteze dezvăluirile, mai precizează Reuters. De asemenea, liderii UE au discutat și despre interdicția importurilor de petrol din Rusia, însă multe țări,  printre care și Germania, au criticat ideea.

Primele sancțiuni ale UE împotriva Rusiei au fost anunțate în data de 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina. Au mai urmat trei ture de sancțiuni, niciuna neincluzând cărbunele. Între timp, UE pare că reușește să își facă rezerve alternative energetice, inclusiv gaze din SUA.

În acest context, nemții au anunțat că, parcă, nu mai au așa mare nevoie de cărbunii rușilor. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat vineri că Germania și-a redus dependența față de cărbunele rusesc. Acesta a precizat că speră ca țara sa să poată să oprească de tot importurile până la toamnă.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre