4 reguli de aur pentru a-ți face garderoba de vacanță să încapă în bagajul de mână

4 reguli de aur pentru a-ți face garderoba de vacanță să încapă în bagajul de mână
Cele mai frumoase vacanțe se fac cu avionul. Adică sunt la destulă depărtare de casă pentru a sigura o schimbare radicală în peisaj. Noile prețuri  ale călătoriilor au crescut, așa că ideea de a economisi prin alegerea unui bagaj mai mic, de cabină și nu de cală, e salutară.

Până la urmă, mergi în vacanță, nu trebuie să duci cu tine întreaga garderobă. Există lucruri esențiale, care obligatoriu trebuie luate, dar și altele care pot fi lăsate acasă. Așadar, gata cu valizele XXL, încercăm să punem totul într-o singură valiză de mână pentru a călători ușor. Jurnaliștii de la Vogue Franța ne promit că este  posibil.

Cum vacanța se apropie cu pași repezi, la fel și durerea de cap legată de pregătirea valizei. Iar în ultima vreme, problemele companiilor aeriene și gestionarea bagajelor înregistrate nu ne dau neapărat dorința de a ne trezi cu o valiză pierdută în prima zi a sejurului nostru. Plus că e vorba de costuri suplimentare  ce se adaugă atunci când ave, bagaj de casă.

Așa că, anul acesta, ce-ar fi să călătorim doar cu o valiză de mână? Aceasta aduce la pachet economisirea banilor, a spațiului și a timpului… Călătoria ușoară are multe avantaje. Dacă adepții lui Marie Kondo au adoptat deja tehnica de a înfășura hainele pentru a economisi spațiu, există și câteva trucuri pe care le puteți folosi pentru a scăpa de câteva kilograme de bagaje inutile. Iată un ghid practic.

Alegeți haine din materiale ușoare

Lenjerie, bumbac, mătase… Pe lângă faptul că sunt cunoscute pentru că sunt plăcute de purtat, mai ales vara, aceste materiale sunt și ultraușoare. Ne gândim, de asemenea, la haine care pot fi purtate în mai multe feluri: un sarong poate fi transformat într-o rochie, o fustă mini sau maxi. Un bonus pentru a nu pune kilograme în plus pe cântar la aeroport. Adăugați câteva cămăși de in pentru a rămâne șic pe timp de caniculă.

Maximum două perechi de pantofi!

Uitați de perechile extravagante, optați pentru o pereche frumoasă de sandale negre plate pe care să le purtați ziua sau seara și o pereche de flip-flops all-terrain pentru plajă. Din fericire, au revenit pe scena modei și multe branduri le oferă acum într-o versiune chic.

Optați pentru produse de frumusețe în format mini

În plus față de reglementările care impun ca produsele lichide să aibă un volum de maxim 100 ml individual și maxim un litru per total, atunci când zburați, nu are rost să vă supraîncărcați. În vacanță, soarele face toată treaba pentru un ten bronzat, așa că nu este nevoie să aduceți fond de ten și alte produse de bronzare.

În ceea ce privește machiajul, un rimel rezistent la apă și un produs 3 în 1 care poate fi aplicat ca ruj, fard de obraz și fard de ochi, vor fi de ajuns. Nu uitați însă să aplicați produse de protecție solară pentru față și corp și o bună cremă hidratantă după plajă.

Nu luați nimic în dublu exemplar

O pereche de ochelari de soare, un pulover,  sunt de ajuns! Chiar dacă atunci când ne facem valiza ne place să adăugăm aceste mici „pentru orice eventualitate”, toate acestea sunt piese care știm că nu vor fi folosite niciodată. Rămâi la un singur accesoriu, nu vei regreta.

Și, dacă nu ne credeți, urmați sfaturile unei femei urmărite de aproape 300.000 de fani. Iată cum arată garderoba cunoscutei jurnaliste Sophie Fontanel valiza de mână perfectă (o valiză de cabină ultraușoară cu care a plecat în vacanță în  Grecia):

 

View this post on Instagram

 

A post shared by SophieFontanel (@sophiefontanel)

4 pareo,

10 cămăși ultra subțiri

2 maiouri,

1 cămașă,

3 fuste ușoare, nu prea scurte,

3 pălării,

1 costum de baie,

2 romane mari,

1 pereche de flip-flops,

1 pereche de Gurkees (sandale de frânghie)

Sursa foto: Instagram