Modelul brazilian Natalia Garibotto a glumit pe rețelele sociale, spunând că sigur va ajunge în rai, după ce poza sa a fost apreciată de contul oficial de Instagram al Papei Francisc. Acum, oficialii de la Vatican au anunțat că a solicitat explicaţii de la Instagram în legătură cu această situație, relatează The Guardian.
Nu este foarte clar data la care fotografia Nataliei Garibotto a primit like-ul de pe contul verificat al papei, dar aprecierea era încă vizibilă pe 13 noiembrie înainte de a fi scoasă a doua zi, potrivit Agenţiei Catolice de Ştiri (CNA).
Așa cum se întâmplă în cazul tuturor vedetelor, o echipă de oameni gestionează diferitele conturi sociale ale papei. Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat pentru The Guardian: „Putem exclude faptul că like-ul a venit de la Papa Francisc şi am apelat la Instagram pentru explicaţii”.
Probabil că una din aceste persoane să fi apreciat fotografia modelului brazilian fără să își dea seama că nu a intrat pe contul personal și că se află tot pe cel al suveranului pontif.
Natalia Garibotto: „Mă duc în rai”
Pe de altă parte, COY Co, firma care o reprezintă pe Natalia Garibotto, a profitat la maximum de publicitate şi a redistribuit imaginea pe propriul cont de Instagram, vinerea trecută, spunând că firma „a primit Binecuvântarea oficială a Papei”.
Natalia Garibotto, care are 2,4 milioane de urmăritori pe Instagram, având în vedere că în toate imaginile postate apare mai mult dezbrăcată, a glumit și a spus: „Cel puţin mă duc în rai”.
Papa Francisc e extrem de popular pe rețele
Pe de altă parte, e cunoscut faptul că Papa Francisc este extrem de popular pe reţelele de socializare. Contul său oficial de Instagram are 7,4 milioane de urmăritori. Pe Twitter, Papa este urmat de 18,8 milioane de abonați.
Cu așa un portofoliu, în 2017, Papa Francisc a fost declarat cel mai popular lider mondial pe platforme de socializare. Dar, lucru confirmat de oficialii din Vatican, e foarte rar când pune el însuşi conţinut pe social media.
„El, de exemplu, aprobă tweet-urile – dar nu like-urile – şi în foarte rare ocazii a spus că ar dori să trimită ceva în situaţii în curs de dezvoltare sau în cazul unei situaţii de urgenţă. Deci, el nu ar avea nimic de-a face cu asta – este departamentul de comunicaţii”, a declarat Robert Mickens, editorul din Roma al ediţiei în limba engleză a cotidianului catolic La Croix.
Sursa foto: Adrian Pîclișan, Instagram
Exclusiv. Chef Dumitrescu are probleme cu nevasta. La mijloc e o femeie…
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook