Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit Ștefan Cazimir, cel care a făcut politică cu umor și inteligență în Parlamentul României

A murit Ștefan Cazimir, cel care a făcut politică cu umor și inteligență în Parlamentul României
Profesorul Ştefan Cazimir, cel care a înființat cel mai neconformist partid al României de după 1989, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani.

Înmormântarea domnului Ștefan Cazimir va avea loc la Cimitirul Evreiesc din Șoseaua Giurgiului nr. 162 din București, astăzi, 6 august 2021, ora 13:30.

Vestea a dat-o Comunitatea Evreiască din România care a și postat un amplu comunicat despre cel care a fost profesorul, scriitorul și parlamentarul Ștefan Cazimir. Domnia sa a dispărut de mulți ani din spațiul public, dar cei care i-au fost contemporani în perioada când a fost un politician activ își amintesc de intervențiile sale acide, pline cu umor, la trimiterile sale frecvente către schițele lui Caragiale fiindcă Romania căutând democrația părea ruptă din scrierile lui Nea Iancu.

Despre cele trei legislaturi în care a fost deputat (1990-2004), profesorul Ștefan Cazimir a scris și a adunat interpelări interesante în volumul „Râsete în Parlament”. Coperta cărții am ales-o special pentru această știre tristă, deoarce știu că celui care a înființat și a reprezentat ca deputat Partidul Liber-Schimbist i-ar fi plăcut mai mult decât o fotografie cu chipul său.

Un exemplu de interpelare în Camera Deputaților a lui Ștefan Cazimir

Omagiul adus de Comunitatea Evreiască

„Conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a aflat cu profundă durere şi imens regret de trecerea în nefiinţă a domnului Prof. (Emeritus) univ. dr. Ştefan Cazimir, intelectual de înaltă ţinută, recunoscut şi apreciat om de cultură. Prin dispariţia sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriaşă pierdere, ci şi societatea română în general”, a transmis joi FCER pe Facebook.

Ştefan Cazimir, născut la 10 noiembrie 1933, este considerat cel mai de seamă cunoscător şi critic al operei lui I. L. Caragiale. „Deloc întâmplător, pentru că şi Ştefan Cazimir era dăruit cu un simţ al umorului extraordinar. Rămâne memorabilă prezenţa sa, alături de prietenul şi fostul său student, regretatul poet şi om de teatru Aurel Storin, la una dintre ediţiile festivalului Pro Etnica de la Sighişoara, când cei doi au încântat publicul printr-o dizertaţie – presărată cu zeci de glume – despre umorul evreiesc.

Tot inspirat de Caragiale, după Revoluţia din 1989 Ştefan Cazimir a fondat Partidul Liber-Schimbist, iar prin prezenţa sa în Parlament a încercat să aducă echilibru şi concordie în politica românească”, menţionează FCER.

Moartea distinsului critic şi istoric literar, regretată şi de echipa Muzeului Naţional al Literaturii Române

„Profesor emerit al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, Ştefan Cazimir a oferit un redutabil model de conduită intelectuală. Cu un stil critic inconfundabil şi o naturală fineţe a argumentaţiei, Ştefan Cazimir lasă în urmă o serie de cărţi de neocolit în domeniul nostru filologic. Ne amintim, desigur, interpretările ingenioase pe care le face în volume ca ‘Nu numai Caragiale’ (1984) sau I. L. Caragiale faţă cu ‘Kitschul’ (1988), care schimbă din temelii perspectivele şi unghiurile de vedere în ceea ce priveşte opera lui Caragiale, antologia ‘Amintirilor despre Caragiale’ (1972), construită de Ştefan Cazimir ca o anticameră a operei, sau originalitatea şi erudiţia lui din volumul ‘Alfabetul de tranziţie’ (1986), pentru a aminti numai câteva din volumele sale”, se arată într-o postare pe Facebook a MNLR.

Dumnezeu să-l odihnească!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre