A răsuflat ce tabieturi are Klaus Iohannis. Iată ce îl deranjează cel mai tare pe președinte

A răsuflat ce tabieturi are Klaus Iohannis. Iată ce îl deranjează cel mai tare pe președinte
Toată lumea îl știe pe Klaus Iohannis, dar sunt prea puțini cei care cunosc dedesubturi din viața personală. Și, totuși, s-au aflat lucruri inedite.

Cine este Klaus Iohannis atunci când ușile se închid? Iată ce nu ați știut niciodată.

A răsuflat ce tabieturi are Klaus Iohannis. Iată ce îl deranjează cel mai tare pe președinte

Fost profesor de fizică și fost primar al Sibiului, Klaus Iohannis a ajuns președintele României, iar din acel moment toată lumea vrea să cunoască tot mai multe amănunte despre viața acestuia. La un moment dat, însuși Iohannis a vorbit despre ce îl deranjează cel mai mult la oamenii care stau în jurul lui. Acesta a afirmat că a fumat mult în viață, dar odată ce s-a lăsat, nu mai suportă vreun fumător să stea lângă el. Pe de altă parte, el a menționat că îi place enorm să lucreze în grădină.

„Este un lucru ştiut că nu suport nici măcar fumul de ţigară, iar colaboratorii mei iau acest lucru ca pe o regulă nenegociabilă”

„Nu fumez, deşi la un moment dat fumam mult, ca un turc, după cum se spune. Fumam uneori şi câte două pachete de ţigări pe zi. Dar m-am lăsat, acum vreo 15 ani, şi de atunci n-am mai pus ţigara în gură. Este un lucru ştiut că nu suport nici măcar fumul de ţigară, iar colaboratorii mei iau acest lucru ca pe o regulă nenegociabilă. În schimb, îmi place să lucrez în grădină.

„Nu mi-a fost niciodată teamă de zbor”

A circulat la un moment dat un zvon cum că nu m-aş urca într-un avion. Este o legendă, fără niciun fel de suport real. Nu mi-a fost niciodată teamă de zbor. Nici nu am vreo superstiţie. În schimb, am o credinţă, nu o superstiţie: credinţa creştinească. Circul destul de mult cu avionul, când merg în delegaţii în afara ţării sau în concedii”, a declarat Klaus Iohannis, în anul 2014.

„Nu umfla notele, dar nici nu te pedepsea inutil. Cât luai, atât meritai”

Despre Klaus Iohannis a vorbit la un moment dat și o elevă, care a spus cum se comporta în calitate de profesor. „Nu s-a enervat niciodată pe noi, deşi nu toţi eram buni la fizică. Era foarte corect. Nu umfla notele, dar nici nu te pedepsea inutil. Cât luai, atât meritai. Nimeni nu i-a contestat vreodată vreo lucrare de control. Mie nu prea mi-a dat sub 8, dar nici peste 9. Astea erau notele mele”, a povestit fosta elevă, pe nume Andreea Fulșe, cu ceva ani în urmă.

Sursă foto: Facebook