Accident grav într-un mare show TV. Vedetele sunt în stare de șoc

Accident grav într-un mare show TV. Vedetele sunt în stare de șoc
Momente dificile în cadrul unuia dintre cele mai urmărite reality show-uri de televiziune din România. A avut loc un accident grav. Vedetele sunt în stare de șoc.

Unul din cele mai urmărite reality show-uri din istoria Pro Tv (Ferma) pierde una din vedetele pe care publicul le urmărea cu sufletul la gură. Actorul George Burcea se pare că s-a accidentat iremediabil, și trebuie să părăsească show-ul.

Actorul face parte dintre cele 16 vedete care au acceptat provocarea de a participa în noul sezon Ferma. El a suferit recent o accidentare foarte gravă, atât de serioasă încât face imposibilă continuarea filmărilor. Conform surselor Cancan.ro, incidentul a fost atât de grav încât producătorii reality show-ului au decis că se impune  scoaterea urgentă din concurs a acestuia.

La această situaţie s-ar fi ajuns din cauza faptului că Burcea a dorit să iasă în evidenţă mai mult decât i-ar fi permis capacităţile fizice.

George Burcea, încă un abandon

Potrivit sursei citate, fostul soț al cântăreţei Andreea Bălan a fost urmărit de ghinion. „Cu toate că și-a dorit să ajungă în finală și, de ce nu, chiar să câștige marele premiu, s-a văzut nevoit să abandoneze.

Chiar în momentul în care dădea semne că ar putea fi unul dintre viitorii finaliști ai show-ului de la Pro Tv, actorul a avut parte de o surpriză. Din dorința de a-și etala calitățile competiționale, se pare că fostul soț al Andreei Bălan s-a accidentat extrem de serios, iar echipa de filmare a decis ca el să fie scos din show-ul Tv”, arată Cancan.ro.

Cum a ieșit Burcea rapid în evidenţă

Aşa cum fanii reality show-ului Ferma cunosc deja, actorul a încercat încă de la  prima ediție să acapareze prim-planul şi să arate tuturor că poate bifa marea finală. Pe lângă probele la care a participat, a făcut, ediție de ediție, declarații care au atras audiența. În plus, nu s-a dat în lături de la gesturi intime cu o anume concurentă.

Totuşi, visul său de a pune mâna pe marele premiu a fost spulberat din cauza nefericitului incident căruia i-a căzut victimă. În prezent, el şi-ar fi luat rămas bun de la colegii de echipă, care vor continua mai departe bătălia pentru celebritate şi bani.

Ce lecție de viață a învățat „săteanul” Burcea?

George Burcea era în echipa „Sătenilor” şi înainte de a începe aventura la Ferma declarase că oamenii sunt construiţi astfel încât să poată suporta multe.

„Viața mi-a demonstrat că noi, oamenii, ne putem adapta în orice situație și cu orice caracter, atât timp cât suntem disponibili să înțelegem „de ce-ul”. Îmi place foarte mult să tratez orice experiență care mi se dă ca pe un lucru pe care-l fac pentru prima și ultima oară, iar asta voi face în Ferma”, spunea Burcea.

Ceartă mediatică permanentă cu Andreea Bălan

Amintim că actorul a divorţat în acest an de Andreea Bălan şi în prezent luptă cu artista pentru custodia fetelor. Actorul a dezvăluit recent că fosta soție nu îi dă voie să ia copiii la el acasă, dar îi permite să vină să le vadă pe cele două fetiţe când doreşte, la ea acasă.

„Acum păstrăm o relație bună pentru copii, îmi dă voie să-i vizitez, pot să rămân acolo peste noapte. Eu merg, stau cu mama soacră, ea pleacă de acasă… Pleacă probabil la iubitul ei și eu rămân cu mama-soacră și cu fetele”, a spus Burcea.

Actorul a mai divulgat că Andreea Bălan a încercat să-i strice imaginea atât în societate după ce „l-a dat în gât la poliţie”, cât şi la Ferma, după ce a luat legătura cu un producător al reality show-ului.

Sursa foto: Pixabay, Instagram

Sharon Stone povestește: Cel mai bine m-a sărutat în filme Robert De Niro

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp