Simona Ionescu / Redactor Șef

Acesta a fost marele vis al Nicoletei Luciu. Regretă și acum, dar viața i-a jucat feste

Acesta a fost marele vis al Nicoletei Luciu. Regretă și acum, dar viața i-a jucat feste
A fost frumoasa României și reușește la 41 de ani să le dea lecții multor doamne și domnișoare. Ce nu ați știut despre Nicoleta Luciu.

Sunt puțini cei care știu că Nicoleta Luciu a avut o mare dorință, care însă nu s-a concretizat.

Acesta a fost marele vis al Nicoletei Luciu. Regretă și acum, dar viața i-a jucat feste

A fost una dintre cele mai curtate femei, însă puțini sunt cei care știu că marea dorință a Nicoletei Luciu a fost să meargă la mănăstire și să devină măicuță. Dar acest vis nu a putut să fie îndeplinit, pentru că vedeta avea mare nevoie de bani și a fost obligată să muncească de mult prea tânără. Apoi a fost îndrăgostită de actorie și a început să joace în telenovele.

„Când am văzut că pot face bani ușor, muncind, mie nu mi se părea ca era o muncă”

„La 18 ani îmi imaginam că o să fiu într-o mănăstire, călugăriță. Vorbesc serios. Tot liceul asta am visat. Să devin călugăriță. Dar între timp am mai făcut niște job-uri pe lângă școală, pentru că aveam nevoie de bani, nu aveam o viață chiar roz. Când am văzut că pot face bani ușor, muncind, mie nu mi se părea ca era o muncă.

Era o plăcere să mă duc să lucrez ca hostess, sampling, împărțeam tot felul de pliante pe la stopuri. Îmi mai luam și câte o înjurătură că îi deranjam la geam, mai stăteam la câte o gură de metrou, stăteam în curent”, a declarat Nicoleta Luciu, cu ceva timp în urmă.

Le-am refuzat pe toate, nu vreau să fiu o chestie în plus, de umplutură pe la emisiuni

Chiar dacă a primit multe oferte de la diverse televiziuni, Nicoletei Luciu nu i s-a potrivit nici un format, așa că a refuzat. Dar s-ar răzgândi dacă ar apărea ceva care ar fi pe placul său. „Nu sunt oferte ca lumea. Le-am refuzat pe toate, nu vreau să fiu o chestie în plus, de umplutură pe la emisiuni.

Dacă ar fi să fie ceva statornic, săptămânal… Iar la concursuri, gen Asia Express, aș spune nu, lipsesc prea mult de acasă. Dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul. Știi cum e, niciodată să nu spui niciodată. Sunt prea bătrână să mai apar la televizor.

„Noi nu am crescut în atmosfera aia în care toată lumea să facă ce vrei tu”

Știi vorba aia, fuse și se duse. Acum, din păcate, scandalul vinde, românului asta-i place… Noi am prins niște vremuri foarte bune, acum e altceva, din păcate. Nici contractele nu mai sunt cum au fost, oamenii parcă nu mai au sentimente în ei, parcă s-au robotizat. Mă gândesc cum reacționam când ne întâlneam între noi. Cine ne-a ținut pe noi în frâu, nu ne-a lăsat să ni se urce la cap.

Noi nu am crescut în atmosfera aia în care toată lumea să facă ce vrei tu. Când apari tu, toată lumea să fie la picioarele tale. Dar stai, că nu e așa…Mă bucur că am prins niște timpuri foarte frumoase, îmi pare rău de fetele astea de acum ce apar la televizor, de ce vremuri trăiesc”, a mărturisit Nicoleta Luciu la Playtech.

Sursă foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre