A vrut tot timpul să arate tuturor că e sănătos tun, dar presa britanică susține că Vladimir Putin e foarte bolnav și va intra în spital.
Liderul de la Kremlin își joacă ultima carte Vladimir Putin va intra pe mâna medicilor
Potrivit publicației The Sun, Vladimir Putin va fi internat în spital și opera de cancer. Sursele spun că cel care va fi în locul lui pe scaunul de președinte al Rusiei va fi Nikolai Patrushev, preşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, din mai 2018. De altfel, se spune că acesta este cel care l-a determinat pe Putin să înceapă războiul cu Ucraina. Media rusă General SVR a vorbit pentru prima dată despre posibila boală a lui Vladimir Putin cu 18 luni în urmă.
„Putin a vorbit despre efectuarea unor proceduri medicale. Medicii insistă că are nevoie de o operație, dar data nu a fost încă stabilită.
Va fi supus unei intervenții chirurgicale, iar o vreme va fi incapabil să-și desfășoare activitățile firești”, a povestit un ofițer de înalt rang de la Kremlin. În acest moment, The Sun susține că Putin ar avea nu doar cancer, ci și Parkinson.
Urmează un tratament cu antiinflamatoare steroidiene
Cu ceva timp în urmă, psihiatrul Gabriel Diaconu a explicat pentru Antena 3 că figura liderului de la Kremlin arată clar că acesta administrează un tratament cu antiinflamatoare steroidiene de care este dependent. El și-a dat seama de acest lucru, după ce a văzut că fața lui Putin are un aspect tumefiat.
“Ne uităm în această perioadă la cioburile oglinzii unui cult al personalității foarte atent creat și dăltuit vreme de 20 și ceva de ani. Imaginea fostului tiran luminat se transformă în acest moment într-un monstru decrepit cu o sănătate care este subiect de mare bârfă, ceea ce pentru un despot nu sună a bine.
Fizionomia lui Putin este înalt sugestivă pentru un om dependent de antiinflamatoare steroidiene. Actualul conducător rus are o fantezie faraonică absolut suicidală care știe că se va termina cu distrugerea lui. Putin este terminat”, a menționat medicul.
Sursă foto: marca
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook