Actrița americană Naya Rivera (33 de ani) este căutată de trei zile, de când a dispărut pe lacul Piru din California. Artista închiriase o barcă și s-a plimbat împreună cu fiul său Josey, în vârstă de 4 ani.
După multe ore de căutări, la care au participat peste 80 de persoane, Chris Dyer, adjunctul șerifului din comitatul Ventura, a anunțat într-o conferință de presă că „presupunem că a avut loc un accident şi s-ar fi înecat în lac, dar scopul nostru este să o găsim”. Acesta a precizat că nu există indicii că s-ar fi întâmplat altceva în afară de un tragic accident.
Un angajat al companiei de închiriere a bărcilor l-a găsit pe fiul actriței singur în barcă, iar camerele de supraveghere au surprins ultimele momente înainte de dispariția actriței. Copilul le-a povestit autorităților că au înotat, dar mama s-a nu a mai revenit pe barcă. Potrivit celor implicați în operațiunea de căutare, băiatul era echipat cu o vestă de salvare, iar pe barcă a fost descoperită și vesta pentru adulți.
Polițiștii cred că actrița Naya Rivera s-a înecat
Căutările au reînceput în partea de nord a lacului Piru, unde nu există camere de supraveghere, ci doar în zona de închiriere a bărcilor. Cei doi au fost filmaţi când au urcat în barcă. Băiatul purta o vestă de salvare, iar o a doua a fost găsită în barcă, a mai spus Donoghue. Actele şi geanta lui Rivera, care cunoştea lacul, au fost găsite în barcă.
Căutările au început miercuri după-amiază şi au continuat joi. Au fost folosite elicoptere, drone şi scafandri.
Șeriful Dyer a adăugat că nu există indicii că actriţa era distrasă sau supărată.
Cine este Naya Rivera
Naya Rivera a interpretat timp de şase ani rolul majoretei Santana Lopez din serialul „Glee”, care i-a adus numeroase premii şi nominalizări.
Actrița s-a născut în Valencia, Santa Clarita, California, dar a trăit în Los Angeles. Ca naționalitate este jumătate portoricană, un sfert afro-americană și un sfert germană. Încă de când era bebeluș a început să fie reprezentată de acelaș talentat agent că și mama ei, care s-a mutat în Los Angeles pentru a-și urma visul de a deveni fotomodel.
A apărut în reclame pentru Kmart, dar primul ei loc de muncă serios l-a obținut la vârsta de patru ani când a interpretat rolul lui Hillary Winston în serialul The Royal Fammily produs de către Eddy Murphy.
Serialul a primit recenzii pozitive și rating ridicat inițial, dar atunci când Redd Foxx a suferit un atac de cord pe platoul de filmare, serialul nu a mai revenit niciodată la același rating ridicat și a fost imediat anulat. Cu toate acestea, a primit o nomnalizare la Young Artist Award pentru performanța ei.
Ghislaine Maxwell vrea eliberare pe cauțiune de teama Covidului
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook