Acum e momentul să cumpărați haine de designer. La un pas de sapa de lemn, Victoria Beckham își vinde creaţiile la un sfert de preț

Acum e momentul să cumpărați haine de designer. La un pas de sapa de lemn, Victoria Beckham își vinde creaţiile la un sfert de preț
Victoria Beckham are probleme cu casa de modă, încă din pandemie, când a vrut să beneficieze de ajutor din partea regatului.

S-a oprit în urma valului de reacții negative din partea britanicilor. A crezut că își poate salva afacerea lansând o linie  nouă de cosmetice, însă doar a amânat inevitabilul. Cu afacerea aproape p butuci, Victoria Beckham a ajuns să ofere o reducere de peste 70% la hainele pe care le vinde, din cauza datoriilor de peste 53 de milioane de lire sterline care au ajuns la scadență și pentru care nu are bani.

Fosta componentă a trupei Spice Girls este nevoită să îşi vândă articolele vestimentare chiar și la un sfert din preț. Acum, o rochie care în trecut valora peste 1800 de lire sterline poate fi cumpărată cu 500 de lire sterline.  Chiar şi în acest scenariu, vedeta este hotărâtă să îşi continue afacerea, transmite presa britanică. Unul dintre apropiații ei a declarat presei că „această afacere este ceea ce îi conferă Victoriei identitatea ei, o iubește și, în ciuda obstacolelor evidente, este extrem de pasionată de ea”.

Compania de modă de lux a Victoriei Beckham are datorii de 53,9 milioane de lire sterline și a ajuns aici după ce auditorii au avertizat-o anterior că există „îndoieli semnificative” cu privire la capacitatea firmei de a continua să funcționeze, scrie Daily Mail. În document se precizează că veniturile totale ale grupului Victoria Beckham Holdings au scăzut cu 6%, ajungând la 36,1 milioane de lire sterline (2019 – 38,3 milioane de lire sterline), din cauza efectelor pandemiei globale.

Victoria Beckham înregistrează pierderi mari pe toate planurile afacerii cu moda

Creatoarea de modă în vârstă de 48 de ani și-a lansat marca de modă în 2008 cu o mică colecție de rochii. Brandul a crescut rapid până la o gamă extinsă care include acum genți de mână, paltoane, pantofi și accesorii.

În prezent, în ciuda dezastrului în vânzările de haine și accesorii, Victoria Beckham Beauty continuă să își extindă portofoliul cu o serie de lansări de produse de succes în acest an, cu cele mai bune produse din clasa de frumusețe și îngrijire a pielii. Totuși, în februarie 2021, a ieșit la iveală faptul că gama de produse de înfrumusețare a Victoriei Beckham, pe care a înființat-o în 2019, a suferit o pierdere de 4,7 milioane de lire sterline.