Adele și iubitul Rich Paul sunt de nedespărțit. Ei au fost surprinși de paparazzi în timp ce se strecoară afară pe ieșirea din spate a restaurantului elegant de la Beverly Hills, după ce au savurat o cină, luni seara.
Adele, în vârstă de 33 de ani, a mers în spatele agentului sportiv, în vârstă de 39 de ani, ambii purtând măști. Megastarul a purtat o jachetă cu imprimeu leopard cu decorațiuni de culoarea ciocolatei, peste blugi și cizme negre subțiri.
În ce hal s-a îmbrăcat iubitul pentru cina romantică
De asemenea, purta mască neagră. Vedeta nu pare să se fi machiat prea complicat, iar în mână avea o poșetă de designer de culoarea bronzului. În același timp, Rich Paul a apărut foarte casual – într-un trening alb cu detalii negre și pantofi de tenis albi.
Amândoi și-au ținut capul plecat, după ce au sesizat fotografii. Adele a rămas aproape de Rich, înainte de a intra în mașina sa, lăsându-l pe iubit să conducă. Cuplul a fost ajutat de un membru al echipei de securitate, asigurându-se că se află în siguranță în interiorul vehiculului negru – care părea să aibă o fisură nefericită în parbriz. Adele a fost văzută verificându-se în oglindă înainte ca Rich să se urce la volan și să demareze.
Adele și iubitul Rich Paul sunt de nedespărțit
Adele a ieșit duminică pe rețelele de socializare și a împărtășit o fotografie alături de iubitul ei, realizată într-o cabină foto la nunta starului LA Lakers, Anthony Davis. Vedeta a arătat incredibil într-o rochie neagră fără bretele cu mâneci albe umflate. A pus o simplă inimioară roșie alături de fotografie.
Pentru nuntă, Rich a purtat un sacou de catifea neagră cu o cămașă albă apretată. Cuplul și-a confirmat povestea de dragoste încă de luna trecută după ce a fost văzut la o altă cină. Cei doi mai fuseseră surprinși în public în iulie, la meciul cinci al finalei NBA din Phoenix, Arizona.
Atunci, un prieten al cuplului a declarat că dragostea lor nu este încă „super-serioasă”. Insiderul a spus presei: „Nu este foarte serios, dar se distrează bine. Au prieteni comuni, așa că este frumos. Se distrează și este o relație socială. Își trăiește viața și se descurcă grozav. Adele are o vară grozavă alături de (fiul ei) Angelo. Își petrec cea mai mare parte a timpului în LA”.
Cum s-a îmbogățit Rich Paul
Rich este agent sportiv al mai multor vedete de baschet de profil, inclusiv LeBron James, Anthony Davis, Ben Simmons și John Wall. Are o avere estimată la 46 de milioane de dolari și a negociat peste 1 miliard de dolari în tranzacții active pentru clienții săi de profil în timpul carierei. În 2020, a ajuns pe locul 9 al listei Forbes cu cei mai puternici 10 agenți sportivi din lume. El a fost, de asemenea, inclus pe lista Ebony Power 100, în 2020, scrie Daily Mail.
Rich Paul este fondatorul Klutch Sports, parte a United Talent Agency (UTA), care a ajuns pe locul 23 al listei celor mai valoroase agenții sportive din lume în ultimii cinci ani. Paul conduce acum divizia sportivă a UTA. Agentul sportiv a crescut în Cleveland într-un apartament cu un dormitor deasupra magazinului tatălui său, R & J Confectionery și a mers la un liceu romano-catolic.
Prima sa incursiune în afaceri a fost să cumpere tricouri sport de la Atlanta, vânzându-le apoi din mașina sa din Cleveland. Ajungea să câștige și 10.000 de dolari pe săptămână. El l-a cunoscut pe LeBron James la Aeroportul Akron – Canton în 2002, vânzându-i un tricou. Au devenit prieteni și acum colegi.
Sursa foto: Instagram, Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook