E tulburător ce a putut să anunțe cel mai iubit manelist al României. Cel care-l iubesc nu știu ce să creadă.
Șoc pentru fanii lui Adrian Minune. Artistul le-a dat cea mai tristă veste
Nu e român care să nu fi dansat și cântat vreodată pe melodiile lui Adrian Minune, de aceea vestea dată de lăutar este greu de digerat. Într-un interviu pentru Antena Stars, vedeta în vârstă de 47 de ani a spus că se pregătește pentru retragerea din lumea muzicii și nu va mai accepta să cânte la evenimentele private.
El vrea ca acest lucru să se întâmple pe un stadion imens, iar de două ori pe an va dori să facă două spectacole incendiare, pentru că asta e menirea lui pe acest pământ. Adrian a mărturisit că unul dintre motivele care au stat la baza acestei decizii e faptul că vrea să stea cât mai mult alături de familia sa și să se bucure de ea.
„Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”
„În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole de an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar. O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles.
Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt. Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva. Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a mărturisit Adrian Minune.
S-a săturat de lipsa de respect a oamenilor
Pe de altă parte, Adrian susține că nu mai poate să suporte lipsa de respect cu care sunt tratați artiștii și nu mai suportă să-i vorbească cineva urât. „Noi cântăm și când sunt oamenii trezi și când sunt beți. Și nu mai accept ca niște copiii să mă împingă sau să vorbească anapoda.
Cu toate că eu sunt o slugă de lux a copiilor mei, dar doar a copiilor mei. (..) Într-un timp, mai obosim și noi. (…) Vreau să mă bucur și eu de copiii mei, de Carmen, de Adriana, de nevastă-mea, de gagicile mele”, a glumit acesta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook