Camera de supraveghere de la intrarea principală demonstrează clar că agresoarea Mirelei Vaida nu era singură. Ea a surprinsă însoţită de o altă femeie. Aceasta are părul lung, negru şi poartă geacă de culoare verde. Cele două merg alături, discutând aprins. „Atacatoarea are în mâna stângă o sacoşă.
Dar alta decât cea cu care a intrat în platou şi în care căra pietroaiele. Este vorba de o sacoşă de culoare albă, de forma celor mari, din carton, care se vând în supermarketuri. După felul cum o duce şi o bălăngăne în ritmul mersului, în nici un caz nu este plină cu bolovanii care cântăresc aproape 12 kilograme.
Cele două trec împreună pe lângă benzinăria care se află chiar în faţa sediului, traversează străduţa plină de maşini parcate şi se îndreaptă către colţul blocului la parterul căruia se află studioul. În acel colţ, însoţitoarea îi arată de mai multe ori cu mâna către studio, explicându-i ceva. După care, tot împreună, dispar după bloc.
Atacatoarea a venit pe jos la studio
Apoi sunt surprinse de camerele de supraveghere de la spălătoria auto, aflată pe străduţa din faţa parcării improvizate. Parcare care se află în spatele blocului unde este studioul şi unde se găseşte rulota abandonată, dar unde dă şi uşa nepăzită care duce direct în paltoul de filmare. Cele două discută din nou aprins. Femeia cu părul negru îi arată cu mâna către intrare, iar atacatoarea porneşte printre maşini, către rulota lângă care avea să se dezbrace.
În mână are tot sacoşa cea uşoară. De altfel, reporterii de la „Acces direct” au descoperit lângă rulotă locul unde au fost depozitaţi bolovanii. În timp ce atacatoarea se dezbracă, femeia cu părul negru care a însoţit-o începe să vorbească la telefon. Rămâne pe trotuarul din faţa spălătoriei, supraveghind ce se întâmplă în parcare.
După ce atacatoarea, dezbrăcată şi cu o sacoşă de această dată de culoare neagră şi evident grea în mână, intră pe uşa nepăzită, femeia în verde cu părul negru pleacă şi se postează înapoi în faţa blocului, între maşinile parcate pe trotuar, într-un loc de unde poate supraveghea intrarea principală”, relatează jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan în Evenimentul Zilei.
Agresoarea Mirelei Vaida nu era singură
În spatele blocului, atacatoarea iese din clădire. Emisiunea încă nu începuse. O caută din ochi pe cea care o însoţise. Nu o vede şi pare puţin derutată. După aceea se aude semnalul de început al emisiunii şi intră din nou pe uşa nepăzită. Ce s-a petrecut în platou deja se ştie.
„În timp ce supraveghează intrarea principală, lângă însoţitoarea în haină verde mai apare o altă femeie. Aceasta are pe ea un palton negru de calitate şi o geantă pe umăr. Se vede că este din cu totul altă lume decât cele două. Deschide poşeta şi îi dă ceva femeii în verde, după care pleacă”, mai arată jurnalistul, în același articol. Amintim că inclusiv Mirela Vaida a declarat, în ziua în care a mers la poliție să depună plângere, că agresoarea ei a venit la pont.
Femeia în verde începe să vorbescă din nou la telefon. În acest timp, în platou se produce atacul. După câteva minute apare poliţia. Femeia în verde rămâne pe trotuar, vorbind în continuare la telefon. Vede când poliţiştii o scot pe atacatoare şi o urcă în maşină. Rămâne în continuare pe trotuar, vorbind la telefon. După puţin timp soseşte şi o salvare. Ambulanţierii intră și ies repede. Când vede că salvarea că nu ia pe nimeni şi pleacă goală, femeia în verde dispare în direcţia Podului Constanţei.
Cele două au fost identificate
Atacatoarea a fost identificată de către poliţie chiar în ziua atacului. Reaporterii de la „Acces direct” au identificat-o marţi şi pe tovarăşa ei. Este tot un om al străzii. În urmă cu o săptămână, amândouă au fost găsite de o patrulă de jandarmi, noaptea, lângă gura de metrou de la 1 Mai. Acestea au declarat că nu au unde locui. Patrula le-a dus pe cele două la centrul „Odăi”, aflat în apropiere. Peste câteva zile cele două dispar de la centru şi nu mai apar decât vineri, în ziua atacului.
Mirela Vaida a depus plângere penală
Ancheta continuă și la Poliție. Luni dimineaţă, Mirela Vaida, însoţită de avocatul Aurel Moldovan, a depus plângere la Secția 4, pentru tentativă de omor. Dar oamenii legii au calculat traiectoria pietrei şi au ajuns la concluzia că nu ar fi lovit-o pe Mirela chiar în cap. Ci în umăr. Aşa că încadrările penale sunt altele. Unele care ar putea să o elibereze pe atacatoarea internată la Spitalul 9. Estre curios de văzut cine era femeia în negru.
Sursa foto: Acces Direct
Horoscop Minerva – 24 martie. Peștii vor avea oportunități neașteptate
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook