Alin Oprea a declarat că este fericit într-o nouă relație, actuala sa iubită fiind partenera perfectă. Aceasta îi oferă exact ceea ce îi trebuie, așadar a decis să îi ofere și el în schimb. Fostul solist al trupei ”Talisman” a trecut printr-o serie de schimbări radicale, mai exact și-a făcut implant de păr.
Cum își face Alin Oprea iubita fericită
O fire activă în mediul online, Alin le-a mărturisit urmăritoritorilor săi că își dorea de foarte mult timp să facă acest lucru, mai ales că toată lumea știe că atunci când a devenit cunoscut în industria muzicală din România avea niște ”plete superbe”, conform spuselor lui. Din păcate, nu a avut grijă cum trebuie de ele și a fost nevoit să renunțe și să se tundă scurt.
”Motivul pentru care am hotărât, în sfârșit, să apelez la implantul de păr, a fost acela că întotdeauna am iubit să am păr. Și știți foarte bine că timp de 30 de ani am purtat niște plete superbe la început și mai puțin superbe spre final, pentru că și datorită faptului că am avut părul lung și poate nu am avut întotdeauna grijă așa cum ar fi trebuit de el, s-a rărit, s-a slăbit și nu mai arăta exact cum trebuia.”, a zis Alin pe rețelele de socializare.
Implantul i-a oferit mai multă încredere în el
Cântărețul susține că nu era vorba de curaj, ci mai degrabă de încrederea în tehnologie. Nu era sigur că visul său va deveni realitate, iar acum, după o lungă așteptare, în sfârșit se simte împlinit pe deplin. Ba chiar le-a povestit și fanilor săi cum se procedează, de fapt, în cazul implantului de păr.
”Am avut în gând de mult să fac lucrul asta, dar niciodată nu am avut încredere în tehnologia cu care se făceau implanturile până acum, însă această metodă pe care doctorul o folosește, în care se extrage fir cu fir și se implantează fir cu fir, mi se pare una foarte serioasă și e prima metodă în care am încredere 100%!”, a mai spus el.
Ce ar mai fi de zis despre un asemenea cadou făcut iubitei?! Fabulos, nu-i așa?!
Acum pare și mai de înțeles reacția fostului lui coleg din trupa Talisman, Tavi Colen, care a declarat în exclusivitate pentru Rețete și Vedete, în 21 septembrie: „Nici nu se pune problema să ne mai reunim! Niciodată! Nici măcar pentru un singur concert aniversar. Îmi este foarte bine acum. Mi-am găsit echilibrul lângă soţia mea şi trupa pe care am clădit-o. „Talisman”, aşa cum ne ştiaţi, nu va mai fi niciodată”.
Exclusiv. Tavi Colen pune la punct lucrurile în cazul trupei Talisman și a divorțului lui Alin Oprea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook