Simona Ionescu / Redactor Șef

Anamaria Prodan la Sibiu, direct de la Monaco

Anamaria Prodan la Sibiu, direct de la Monaco
Anamaria Prodan a fost prezentă, alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf Jr., la meciul dintre FC Hermannstadt și FC Viitorul, câștigat de sibieni cu scorul de 2-0. A venit la Sibiu, direct de pe Coasta de Azur.

Sexoasa impresară Anamaria Prodan a strânit din nou vâlvă pe Internet. A venit la Sibiu, direct de pe Coasta de Azur, ca să asiste împreună cu fiul său, Laurențiu Junior (12 ani), la meciul dintre FC Hermannstadt și FC Viitorul.

Anamaria Prodan la Sibiu, direct de pe Coasta de Azur

Anamaria Prodan a fost prezentă, alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf Jr., la meciul dintre FC Hermannstadt și FC Viitorul, câștigat de sibieni cu scorul de 2-0.  La scorul de 1-0, Anamaria Prodan a fost surprinsă în tribune făcându-și un selfie, având fața acoperită de o mască care avea imprimată emblema lui FC Hermannstadt. Imaginea a fost ulterior postată de impresară pe propria pagină de Instagram,

Viitorul a pierdut surprinzător în play-out-ul Ligii 1. Echipa lui Gică Hagi a cedat cu 0-2 pe terenul celor de la Hermannstadt, care scapă de emoțiile luptei pentru evitarea retrogradării, după victoria de miercuri. Partida a fost una modestă, se îndrepta spre un rezultat de egalitate, însă sibienii au forțat în ultimul sfert de oră, reușind să înscrie de două ori.

Hermannstadt, aproape de salvarea de la retrogradare

Înainte de această partidă, Hermannstadt era pe locul zece, cu 28 de puncte, la egalitate cu Sepsi și la cinci puncte distanță de locul de baraj, ocupat de Politehnica Iași.

La 47 de ani, Anamaria Prodan și-a etalat silueta de invidiat într-un costum de baie la o plimbare prin Monaco alături de fiica sa Rebecca și a postat imaginile pe Instagram. Impresara și fiica sa cea mare au fost în vacanță în Franța, unde s-au distrat pe Coasta de Azur. Cele două și-au asortat ținutele: mama poartă poșetă Chanel, iar fiica espadrile de la aceeași mare casă de modă

La 21 de ani, modelul de 1,83 m, Rebecca Dumitrescu Prodan este, în acte, patroana clubului Hermannstadt. Ea e susținută de Anamaria Prodan și de Laurențiu Reghecampf.

În alte imagini, mama Reghecampf își prezintă trupul perfect pe plajă, în șlapi Hermes, cu un pahar de vin în mână și cu fina bloggeriță alături. Și o serie de poșete Hermes din dotare le sunt arătate cu generozitate fanilor, în imaginile alături de mezinul Anamariei, sau lângă revista Capital, pe a cărei copertă apare sexy-impresara.

Anamaria Prodan-Reghecampf , biografia

Anamaria Prodan-Reghecampf este fiica cântăreței de muzică populară Ionela Prodan. Este impresară de fotbal, realizatoare TV și fotomodel. A activat ca președinte de club la CS Buftea în perioada când echipa juca în Liga a II-a, apoi la FC Snagov, a fost președinte executiv la FC Universitatea Cluj, manager general în Liga I la FC Gloria Bistrița și Concordia Chiajna.

Prin intermediul fiicei sale Rebecca controlează principala echipă de fotbal sibiană. Și tot pentru aceasta, care cochetează cu moda (e model internațional, cu prezentări pentru Dolce & Gabana și studiază design-ul vestimentar la Milano), a inițiat și un brand de îmbrăcăminte de lux: Prodan Stavros Couture.

Ajuns la 44 de ani, Laurențiu Reghecampf antrenează acum în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, la Al-Wasl, dar gândul lui este uneori acasă, în România, scrie prosport.ro.

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre