Anamaria Prodan se reinventează. Afacerista devine profesoară

Anamaria Prodan se reinventează. Afacerista devine profesoară
În plin divorț de Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan e pusă pe fapte mari și spune că vrea să-și ajute semenii.

Anamaria Prodan își pregătește bagajele. Urmează să călătorească prin toată România.

Anamaria Prodan se reinventează. Afacerista va susține seminarii de dezvoltare personală. Vrea să le arate tuturor cât e de puternică

Într-un interviu pentru Antena 1, Anamaria Prodan a mărturisit că urmează o perioadă foarte frumoasă în viața ei. Vedeta se pregătește să plece într-un turneu în toată țara, unde urmează să le dea românilor lecții de viață și să-i învețe cum să treacă peste toate problemele. Ea urmează să susțină seminarii de dezvoltare personală și abia așteaptă să le demonstreze tuturor cum a depășit cele mai grele situații. Turneul, care va începe în luna august, va purta numele „Eu sunt Voi!”. Momentan nu se cunosc prețurile biletelor, însă e posibil să fie costuri destul de piperate.

„Cum le-am depășit? De unde îmi vine forța? Cum am luat decizii bune sau rele?”

„A venit momentul să pot să-mi ajut semenii. După o viață de muncă și performanță cred că am acumulat atât de multă înțelepciune și am primit de la viață atâtea lucruri bune, dar și dezastruoase.

Așa încât pot să vorbesc deschis în fața țării despre ele. Cum le-am depășit? De unde îmi vine forța? Cum am luat decizii bune sau rele? Dacă m-au afectat? Totul față în față cu cei ce au crezut în mine și le-am fost model în viața. Eu sunt ei!”, a declarat Anamaria Prodan.

Vedetă în Marea Britanie

Recent, fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a ajuns să fie vedetă și în Marea Britanie, unde a fost denumită de ziariștii de la Daily Star, cel mai sexy impresar. Aceștia susțin că are o carieră de succes, a strâns nu mai puțin de 170 milioane de euro, iar anul trecut a devenit acționar al unui club de fotbal, însă s-a retras. Pe de altă parte, jurnaliștii au adus în discuție și momentul în care vedeta a apărut în Playboy și au vorbit și de căsătoria ei cu fostul antrenor al Craiovei.

Sursă foto: instagram