Simona Ionescu / Redactor Șef

Andreea Esca îl contrazice pe Jador: Mario e grav!

Andreea Esca îl contrazice pe Jador: Mario e grav!
Apar primele reacții și imagini după bătaia din clubul din Mamaia, unde Jador și Mario Fresh, iubitul Alexandrei, fiica Andreei Esca, au fost bătuți. Cel mai agresat a fost Mario Fresh, iubitul Alexandrei Eram, care ar avea maxilarul rupt și ocontuzie, dar și un adolescent de 16 ani, cameramanul celor doi tineri. Întrebare e: ce ascund tinerii? Niciunul nu îndrăznește să spună exact ce s-a întâmplat acolo.

Totul s-a întâmplat duminică dimineață în jurul orei 7:00 când, aflați într-un club din Mamaia, cei trei au fost înconjurați de un grup de șase indivizi care pur și simplu i-au luat la bătaie. S-a spus că indivizii nu au fost provocați, ci pur și simplu s-au legat de tineri.

După perioada de izolare, Mario Fresh, Lino Golden, Jador și Alexia Eram au mers să se distreze la Mamaia. După mai multe drink-uri fine, fiica Andreei Esca a urcat pe masă și a dansat. Lino Golden a hotărât să plece ceva mai devreme spre hotelul unde era cazat. În timpul scandalului ce a urmat, povestesc martorii pentru Impact, unul din agresori ar fi spus ”Aduceți săbiile din mașină”. Bătăușii au încetat abia în urma țipetelor Alexandrei Eram.

Jador a fost primul care a povestit despre incident

”Eu și Mario suntem bine amândoi. S-a întâmplat din senin, oameni nebuni. Ajungi la mare să te distrezi și dai de așa ceva. E trist că oamenii sunt atât de răi în ziua de azi. Noi nu am deranjat pe nimeni. Suntem oameni ca toți ceilalți, avem viața noastră și ne distrăm și noi cum fac tinerii de vârsta noastră. Suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu”, a declarat Jador, pentru Cancan. Se pare că Fresh are și o contuzie la spate.

În poveste ar fi intervenit și celebra jurnalistă. Andreea Esca îl contrazice pe Jador: Mario e m ai grav decât se pare. Ea i-ar fi cerut fiicei sale să vină ”de urgență” acasă, arată surse apropiate familiei. Vedeta Pro TV este îngrijorată și consideră ca Mario Fresh nu a avut grijă de fata sa, așa cum s-a angajat. Alte surse spun că aceasta le-ar fi interzis tinerilor să mai iasă singuri în oraș.

Ce spune Fresh

Nici reacția lui Mario Fresh nu s-a lăsat așteptată. ”Așa e să fii cântăreț în România. Îți iei mare bătaie când ieși din club, cu gânduri pașnice, spre hotel. Vă povestesc eu…”, a scris Mario Fresh pe pagina personală de Instagram.

La mijloc ar fi totuși altceva decât spun cei doi, din moment ce nici unul nu face declarații complete. În ceea ce o privește pe Alexia Eram, aceasta s-a limitat la fotografiile postate pe Instragram din ziua dinaintea scandalului. Anumite surse arată că scandalul  ar fi izbucnit după ce mai multe fete i-au cerut lui Jador să se pozeze cu el, dar manelistul a refuzat pentru că era obosit.

Polițiștii efectuează verificări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.

Cine sunt protagoniștii

Jador este un cântăreț cunoscut în mediul on-line, dar în ultima vreme a fost detronat în popularitate de ”Vulpița”. Pe numele său real Remus Ionuț Dumitrache, manelistul a devenit celebru de când a participat la show-ul de la Kanal D, Puterea Dragostei.

Mario Fresh este unul dintre cei mai populari artiști din România, care a devenit faimos în anul 2014, cu susținerea mentorului său, Alex Velea. Este originar din Iași, iar numele său real este Mario Galatan, având inițial numele de scenă ”Fesh Kid”. Are o relație cu fiica Andreei Esca din 2016.

Ar mai fi de amintit că fiica Andreei Esca a avut și alți iubiți ”problematici”. La începutul lui 2015 ea s-a iubit, timp de câteva luni, cu Rashid Omar, nimeni altul decât fiul lui Omar Hayssam, condamnat definitiv pentru terorism, înşelăciune şi fraude la 23 de ani şi 4 luni de inchisoare, considerat responsabil de justitia română pentru răpirea a trei ziarişti români în Irak, în 2005.

Sursa foto: Instagram / Mario Fresh, Alexia Eram, Andreea Esca

Sursa video: YouTube / Cancan

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre