Simona Ionescu / Redactor Șef

Andreea Tonciu intră în reparații capitale. Nu se uită la bani

Andreea Tonciu intră în reparații capitale. Nu se uită la bani
De când a apărut pentru prima dată pe micile ecrane, Andreea Tonciu a fost apreciată pentru sinceritatea de care a dat dovadă.

Cu ceva timp în urmă a scăpat de cel mai mare defect al ei. Din acel moment, Andreea Tonciu a prins și mai mare încredere în propria persoană.

Andreea Tonciu intră în reparații capitale. Nu se uită la bani

E atât de obsedată să arate bine încât se aranjează chiar și când duce gunoiul. În trecut, Andreea Tonciu a fost extrem de complexată din cauza nasului care nu era perfect așa cum și l-ar fi dorit. A scăpat de această problemă și a fost extrem de fericită.

Andreea a mărturisit că operația la nas a decis să o facă atunci când  „lumea a început să mă jignească. Apărând la TV, mi se vedea mult mai mare, că televizorul mărește. Eram într-o seară în oglindă, mă machiam să ies afară și mă vedeam, Teo, urâtă. Mi-am zis că trebuie să-mi operez nasul, că nu mai suport. Am pus mâna pe telefon, am sunat sâmbătă și luni am plecat în Turcia, ca să mă operez”, s-a destăinuit bruneta.

„Pentru toate astea îmi cam trebuie 50-60.000 de euro”

Acum, vedeta vrea să-și facă din nou alte operații estetice, pentru că vrea să se transforme într-o adevărată… bombă. Iar primul lucru este înlocuirea silicoanelor, care, spune Andreea, s-au învechit. Dar asta nu e tot. „Vreau să mă operez la ochi, să fac blefaroplastie, dar mi-e frică de anestezie.

Îmi trebuie totală, pentru că mai vreau să îmi schimb implanturile mamare, să fac liposucție. Să scot grăsimea, să am cat eyes, să intervin la pomeți, cearcăne, gușă, gât. Pentru toate astea îmi cam trebuie 50-60.000 de euro.”, a mai spus Andreea.

Cadou de la soț

Surprins de o asemenea sumă, Bursucu, colegul lui Teo Trandafir a întrebat-o dacă i-a cerut și părerea soțului, pentru că el urmează să scoată banii din buzunar. Andreea a dat un răspuns interesant, în stilu-i caracteristic: „Se rezolvă…Orice plăcere pe care o are Andreea se rezolvă.”

Și sora vedetei, Lorena, e obsedată de operațiile estetice, iar în trecut și aceasta și-a operat nasul.

Sursă foto: instagram

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre