Simona Ionescu / Redactor Șef

Antena 1 a învins Pro TV, pentru prima oară în istorie

Antena 1 a învins Pro TV, pentru prima oară în istorie
Deși a ajuns în casele telespectatorilor la doi ani distanță după postul tv ce se voia a fi “mereu aproape”, Pro TV, inaugurat pe 1 Decembrie 1995 a fost întotdeauna lider de audiență în fața postului Antena 1, până ieri, când acesta din urma a reușit o premieră istorică în ultimii 25 de ani: a bptut postul din Pache în audiențe.

Antena 1 a fost ieri pe 1 Decembrie în topul audiențelor pe întreaga zi, cu ediții speciale ale emisiunilor Neața cu Răzvan și Dani, Observator, Acces Direct și IRoast Istoric. De asemenea, în timp ce Pro TV difuza o ediție specială cu Vocea României, Antena 1 rula emisiunea Chefi la Cuțite care a avut 1.690.000 de privitori, spre deosebire de postul din Pache care a avut doar 1.107.000. 

Conform paginademedia.ro, în cel mai important tronson al zilei, pe parcusul prime-time-ului, când cei mai mulți români consumă tv, Pro TV a stat și mai rău, cazând pe locul 3 cu un rating mediu la nivel național de 8,1 spre deosebire de competitorii Kanal D cu 8,3 și Antena 1 cu 9,5. 

Tinerii au fost tot pe Antena. La nivel comercial, 436.000 (10,4 rating) au ales Antena 1, iar postul din Pache a fost pe locul secund, cu doar 333.000 sau 8 puncte de rating. 

1 Decembrie era o zi în care Pro TV era tradițional pe locul 1, postul având dublă sărbătoare: ziua românilor, dar și aniversarea postului. 

Vocea:Reuniunea n-a fost pe placul românilor

Ediția specială Vocea de 1 Decembrie, în care foștii antrenori din cele 9 sezoane s-au reîntâlnit nu a făcut față întâlnirii cu Chefi la Cuțite. Show-ul menit să aducă bucurie telespectatorilor, dar și să serveasca unei cauze nobile, n-a făcut față unei întâlniri obișnuite cu Chefi la Cuțite. Show-ul de pe Antena 1, care a dat bătăi de cap celebrei emisiuni Pro, este produs de Mona Segal, fostă producătoare în Pro TV și mutată la Antena 1. 

Anca Serea și Adi Sînă au ajuns în instanță. Riscurile sunt mari pentru ei

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre