Așa arată cel mai scump pulover de Crăciun din istorie. Cine l-a făcut și cât a costat

Așa arată cel mai scump pulover de Crăciun din istorie. Cine l-a făcut și cât a costat
Când sărbătoarea Nașterii Domnului bate la ușă, toată lumea trebuie să poarte haine noi. Cum arată ce mai scump pulover de Crăciun din istorie.

Niciodată nu s-a mai făcut așa ceva. Un artist din străinătate a creat cel mai scump pulover de Crăciun din lume.

Așa arată cel mai scump pulover de Crăciun din istorie. Cine l-a făcut și cât a costat

Locuiește la Londra și a reușit o performanță de neegalat până acum. Un specialist din Anglia a avut ideea genială să facă cel mai scump pulover de Crăciun din istorie. Obiectul de îmbrăcăminte a fost cusut cu fire de aur, dar și inserții de mătase și cristale swarovsky. În plus, acesta mai are și 150 de mici diamante.

Pentru aceste lucruri, a dat toți banii pe care i-a avut, adică 7.000 de euro, iar acum a pus puloverul la vânzare pentru 30.000 de euro. Din această sumă își va reține averea investită, iar restul va fi donat Serviciului Naţional de Sănătate. Dorința tânărului artist a fost să facă un obiect „magnific şi atrăgător”, dar care să respecte „tradiţia puloverelor urâte de Crăciun”.

Cel mai scump glob de Crăciun a fost sculptat din aur alb de 18 carate si incrustat cu 1.578 de diamante

Sunt puțini cei care știu cum arată cel mai scump glob de Crăciun. Potrivit World Records Academy, acesta a fost realizat de Hallmark Jewelers și prețul lui ajunge la 91.000 de euro. Globul este sculptat din aur alb de 18 carate, are rubine și 1578 de diamante pe întreaga suprafață. Pentru realizarea acestui glob unic în lume a fost nevoie de un an de muncă, din care 130 de ore au fost necesare pentru încrustarea diamantelor.

Cutia în care este păstrat are sistem de alarmă

Pentru siguranța globului acesta este păstrat într-o cutie de sticlă, cu rame de oțel și grosime de șase milimetri. Dacă aceasta este spartă, un sistem de alarmă declanșează un zgomotul cumplit.

“Acesta este al doilea glob pe care îl creăm și, cu siguranță, cel mai valoros. Așa cum numele „Faberge” a devenit sinonim cu Ouă de Paște, ne dorim ca numele nostru să fie legat întotdeauna de Sărbătoarea de Crăciun”, a declarat Mark Hussy, proprietarul afacerii de familie Hallmark Jewelers.

Sursă foto: luxuo.com