Așteptarea a luat sfârșit, noul sezon Splash! Vedete la apă va avea premiera

Așteptarea a luat sfârșit, noul sezon Splash! Vedete la apă va avea premiera
Timp de patru zile pe săptămână, „gravitaţia vine cu distracţia”, după cum anunță Antena 1. Mai exact, se apropie  premiera noului sezon Splash! Vedete la apă.

Practic, a început numărătoarea inversă pentru emisiunea Splash! Vedete la apă. Din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30, dar și sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1, zeci de personalități și vedete, care activează în domenii cu totul diferite, îşi vor demonstra abilităţile în privinţa săriturilor în apă, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă.

Acesta este cel de-al cincilea sezon Splash! Vedete la apă. Show-ul vine cu o mulţime de surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus. Acest premiu e cât se poate de atractiv, având o valore de 10.000 de lei.

Patru jurați și trei prezentatori de top pentru Splash! Vedete la apă

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor puncta pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului.

Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău.  Şi în acest sezon, voia bună va fi asigurată de cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu.

La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la Splash! Vedete la apă care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze salturile, dar și să își învingă fricile. Cine sunt vedetele care se vor lăsa pe mâna campionilor într-ale săriturilor şi ce salturi vor alege acestea să facă, telespectatorii pot afla urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.