Un astfel de loc sunt dealurile din comuna Năeni, din Buzău. Faptul că în zonă nu sunt multe localități face ca cerul să se vadă în toată splendoarea lui. Aceeași situație este și pe Muntele Semenic din județul Caraș-Severin, unde punctul optim de observare a cometei este chiar lângă vârf, aproape de stația meteo.
Tot aici, în Semenic, cerul oferă un adevărat spectacol, Calea Lacteee și constelațiile ei fiind foarte ușor observabile.
Fotoreporterul Constantin Duma a urmărit îndeaproape apariția cometei în aceste zile, și a reușit, după multe ore de muncă și nopți nedormite, să realizeze fotografii cu adevărat impresionante. De la o zi la alta cometa a părut să își schimbe direcția de zbor, după cum se vede în imaginile realizate.
Potrivit astronomilor, cometa va mai fi vizibilă câteva zile, după ora 22:00. Pentru un ochi neexperimentat este necesară folosirea unui binoclu sau a unui telescop. Corpul ceresc are o lungime de 5 kilometri și se va găsi cel mai aproape de Pământ chiar astăzi, la o distanță de aproximativ 103.000.000 de kilometri.
Sorana Cîrstea devine nora lui Ion Țiriac. A fost vioara a doua și în amor și pe teren
Ce viață incredibilă a avut Măruță când a ajuns la București. Detalii picante din căminul de nefamiliști
Cometa Neowise sau C/2020 F3 a fost observată pentru prima data în luna martie, și a primit numele observatorului unde s-a întâmplat acest lucru. Până luna aceasta era nevoie de aparatură specială performantă pentru a putea fi admirată, dar traiectoria ei a apropiat-o foarte mult de Pământ.
Aceasta e una din puținele comete care pot fi văzute cu ochiul liber în acest secol afirmă cercetătorii. Tot ei au calculat că aceasta va reveni în apropierea Terrei abia peste 6.800 de ani. Se estimează că perioada optimă de observare a ei va fi până în 26 iulie, după care, din cauza luminii luni, își va pierde din vizibilitate.
Sursa foto: Constantin Duma
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook