Simona Ionescu / Redactor Șef

Autopsia lui Emi Pian indică orice altceva, numai omor nu

Autopsia lui Emi Pian indică orice altceva, numai omor nu
În casa din Giulești, unde s-a jucat barbut în noaptea de 4 august, se aflau circa 20 de persoane. Membrii clanului Duduianu, cei din clanul Rinu, dar și vreo trei inși din clanul Sadoveanu, care acționează în Ilfov.

Unul dintre participanți, Nat Mincă, lider al Sadovenilor, s-a luat la harță cu Emi Pian de la bani. Aici declarațiile martorilor sunt contradictorii privind motivul, de aceea nu insist.

A fost un schimb de replici mai dur între cei doi, în care s-a băgat și Emanuel Gheorghe. Lucrurile s-au potolit, iar Nat Mincă și oamenii lui au plecat acasă. Pe ei îi acuză acum clanul Duduienilor că au comandat executarea lui Emi Pian. Veți vedea despre ce executare e vorba.

După câteva minute, a  părăsit casa și Emi Pian. A ieșit în curte, a lipsit 10-15 minute, iar unii martori susțin că a vorbit la telefon. Era și băut și se și drogase, au mai declarat dintre martori. S-au luat probe și la INML, când s-a făcut autopsia, dar mai durează până apar rezultatele toxicologice.

După alte câteva minute, Pian a zis că pleacă și a ieșit din casă. Și Emanuel Gheorghe, tânărul din clanul Rinu, s-a sculat de la masă ca să plece spre casă. Jocul oricum se spărsese.

În momentul în care a ieșit în stradă, urmat și de alte persoane din grup, a văzut trei mașini din care au coborât mai mulți bărbați înarmați cu săbii, bâte, sprayuri paralizante și cuțite, care l-au atacat. S-a produs o bătălie pe viață și pe moarte, în stradă. Emanuel a fost trântit la pământ și tocat cu băte și un topor. Avea un cuțit la el și a dat  în toate părțile, ca să se apere, după ce fusese lovit cu ceva în cap. A spus anchetatorilor că nu știe pe cine a lovit exact în încăierare, dar a dat cu cuțitul în picioarele agresorilor. Pentru asta i-au rupt mâna.

Așa cum am relatat la vremea respectivă, medicii de la Spitalul Elias i-au cusut rana de la cap, produsă de topor și l-au operat la mână, unde i-au introdus o tijă.

Polițiștii de la secție, care au ajuns primii la fața locului, s-au asigurat că rănitul Emanuel Gheorghe, zis Richard, a fost luat cu ambulanța. Pe Emi Pian, tăiat în două locuri la gambă, l-au urcat frații lui în mașină și au plecat spre Spitalul Universitar. Pe drum, Emi Pian a făcut infarct.

Asta scrie în certificatul constatator, emis de medicul legist: Cauza decesului este infarct miocardic. Sunt trecute și două răni superficiale de pe gambă, dar care n-ar fi provocat moartea nimănui. Acest lucru îl știa și tot neamul lui Pian atunci când jelea la priveghi și vorbea de crimă, execuție la comandă.

Întrebarea e alta: De ce procurorul și polițiștii de la Omoruri, aflați sub comanda adjunctului Poliției Capitalei, celebrul comisar șef Gavriș din cazul Caracal, nu au comunicat că Florin Mototolea, zis Emi Pian, „Regele Duduienilor” nu a murit de cuțit? E o premieră, spun și judiciariștii și avocații specializați în penal, ca un om să fie arestat pentru omor (n.r. comunicat oficial și infracțiune însușită de judecător) când victima a murit de infarct miocardic.

De ce s-a scurs, încă din primele zile, informația către presă că nu există la „locul crimei” nicio cameră de luat vederi, când a doua zi fuseseră ridicate imagini de pe camerele video? Chestia asta o știau deja membrii celor două clanuri, doar presei i s-a ascuns. Cine a împrăștiat, tot în primele zile, o fotografie cu gâtul tăiat, convingând jurnaliștii că așa a murit Emi Pian?

Arestarea lui Emanuel Gheorghe s-a făcut după audierea mai multor martori, care au relatat cum a fost atacat acesta, după ce s-au vizionat imaginile de pe camere, și după ce tânărul a declarat că s-a apărat ca să nu fie omorât, avocatul lui invocând și legitima apărare. Din ce probe a reieșit omorul și nevinovăția clanului Dudianu, dacă abia după apariția scrisorii de revoltă a polițiștilor, echipa de la Omoruri a fost trimisă să facă percheziții acasă la Duduieni ca să găsească armele atacului? Și tot atunci, să îi umfle și pe frații lui Pian pentru tentativă de omor asupra lui Emanuel Gheorghe din clanul Runi?

Elvis Pian, fratele mortului și a celorlalți doi arestați pentru tentativă de omor, a venit chiar și acum în fața microfoanelor și a susținut că n-au avut nicio discuție cu șefii Poliției Capitalei, nici cu nimeni din clanul Rinu care, uite, l-a omorât pe Regele Pian. Emi despre care știa că a murit de infarct și nu de cuțit!

Acesta este doar un fragment din articolul care a apărut în evz.ro și pe care îl puteți citi în totalitate aici.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre