Aventura din tinerețe a lui Natanticu de la Asia Express cu o frumoasă vedetă Tv. Doamna era căsătorită

Aventura din tinerețe a lui Natanticu de la Asia Express cu o frumoasă vedetă Tv. Doamna era căsătorită
Poate că multă lume nu își mai amintește, dar în urmă cu zece ani, îndrăgitul actor care a participat la Asia Express a fost prins într-un triunghi amoros care s-a rupt în bucăți, cu scandal. Totul a ieșit la iveală după ce povestea a fost filată de paparazzi.

În anul 2011, prezentatoarea TV Oana Mareș a ajuns să divorțeze de ântărețul și actorul Augustin Viziru. Erau, atunci, de 11 ani împreună, și de doi și căsătoriți. Totul s-a declanșat după ce ea a fost surprinsă de paparazzi în casa lui Cosmin Natanticu. S-a dovedit că actorul și prezentatoarea tv aveau o relație care dura de foarte mulți ani. Ea și-a chemat atunci soțul după ea, imediat ce a înțeles că povestea devine publică. Jurnaliștilor le-a spus că era prietenă cu Cosmin și că obișnuiau să se viziteze.

Pesemne, argumentele nu au stat în picioare în fața soțului ei din acea perioadă. La momentul respectiv, actorul Augustin Viziru a încercat să prezinte povestea într-o lumină cât de cât OK. „Sunt foarte orgolios de felul meu. Uită-te puţin la Natanticu. Tu ai putea să ai ceva sexual cu el? Eu niciodată nu m-aş fi dus acolo să mă expun, mai ales că am meseria pe care o am. Natanticu a fost şi la noi acasă, stăteam împreună în pauzele de masă… Vreau să lămuresc problema asta şi să fie clar.

Nu m-am gândit nicio secundă că se va interpreta aşa. Ei nu făceau sex, e lipsit de profesionalism să spun exact ce făceau în acel apartament. Eu ştiam exact de ce s-a dus ea acolo, se mai dusese înainte. Natanticu şi Oana colaborau pentru emisiunea ei şi scriau texte în acea seară. Cam asta a fost”, a spus acesta într-un interviu acordat revistei Tabu.

Cum a ajuns Oana Mareș afaceristă de succes

Oana Mareș a debutat în televiziune la National Tv unde a prezentat știrile sportive. Apoi s-a mutat la GSP. Ulterior, a ajuns la Antena 2, unde a prezentat o emisiune mondenă numită „It’s show time!”.

În luna ianuarie a anului trecut, Oana prezenta emisiunea „OANAapp”, pe TVR 2. De asemenea, a mai apărut în diverse spoturi publicitare. Dar, în toată această perioadă, s-a dedicat afacerii de familie.  Oana Mareș s-a căsătorit în 2014 cu actualul ei soț, arhitectul Dragoș Săbăreanu. Înainte de fericitul eveniment, Oana a devenit mama unui băiețel.

Frumoasa prezentatoare  a dezvăluit, la un an după căsătorie, cum și-a cunoscut soțul. „Cupidon” a fost Mihai Bobonete din „Las Fierbinți”. „La un concert, un băiat cunoştea o fată graţie „graţiosului” personaj pe care îl sărbătorim azi. Cei doi au rămas nedespărţiţi din acea zi şi peste un timp a apărut şi un băieţel.

Se iubesc ca în prima zi, se ceartă, se urăsc, dar la sfârşitul zilei ştiu că vor îmbătrâni împreună şi îşi aduc aminte de „cupidonul” lor propriu şi personal: Mihai Bobonete zis şi naşul!”, a scris Oana Mareş pe contul ei de socializare, acum șase ani, cu ocazia zilei de naștere a prietenului comun. Oana și soțul ei  au pus bazele unei afaceri care s-a dovedit extrem de profitabilă. Ei  au deschis un atelier în care produc mobilă pentru copii. De designul pieselor de mobilier se ocupă soțul prezentatoarei TV.

Cât despre Cosmin Natanticu, l-ați văzut în toată splendoarea lui, lângă soția Eliza, în concursul Asia Express. Iar primul soț al Oanei Mareș, fostul actor Augustin Viziru, a anunțat că se întoarce în țară din Germania, unde a plecat în urmă cu mulți ani împreună cu noua familie.

Sursa foto: Instagram