Simona Ionescu / Redactor Șef

Avertisment pentru vaccinul Pfizer-BioNTech. Două persoane au intrat în șoc anafilactic

Avertisment pentru vaccinul Pfizer-BioNTech. Două persoane au intrat în șoc anafilactic
Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie a dat astăzi un avertisment populației în ceea ce privește vaccinul anti coronavirus produs de Pfizer-BioNTech. La doar câteva zile de la începerea vaccinării în Marea Britanie, apar primele reacții adverse, titrează site-ul dailymail.com.

Cea mai mare campanie de vaccinare a început în Marea Britanie zilele trecute. Nu se știe exact numărul persoanelor care urmează să primească prima doză din vaccinul anti coronavirus, însă deja apar primele reacții adverse care nu sunt trecute în prospectul produsului. 

Reamintim că efectele secundare foarte comune care pot apărea în urma vaccinării sunt: durere la locul injecţiei, oboseală, durere de cap, durere musculară, frisoane, durere a articulaţiilor, febră, în timp ce efectele comune se limitează la inflamaţii la nivelul înţepăturii, roşeaţă la locul înţepăturii și greaţă. Printre efectele rare anunțate se numără creșterea ganglionilor limfatici și stare generală de rău. 

Agenția Medicamentului din Marea Britanie, avertisment ferm 

În această dimineață, Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate (MHRA) a transmis NHS că oricine are antecedente de reacții alergice „semnificative” la medicamente, alimente sau vaccinuri nu ar trebui să primească vaccinul. Se știe că numărul englezilor care au suferit în trecut de reacții alergice care au necesitat intervenția medicului specialist se ridică undeva la 7 miliarde.  

Avertismentul vine după ce doi angajați ai NHS au intrat în șoc anafilactic după administrarea primei doze de vaccin. Dr. June Raine, șeful executiv al MHRA, a declarat astăzi Comitetului științific că ieri au avut loc două reacții alergice la vaccinul Pfizer. Ea a spus: „Pot să spun că, chiar seara trecută, am analizat două rapoarte de caz de reacții alergice.” De asemenea, aceasta a adăugat că studiile clinice ample desfășurate nu au au arătat acest efect advers până acum. 

Reacția Pfizer 

Un purtător de cuvânt Pfizer a declarat astăzi că susține demersul MHRA de a investiga situația: Am primit de la MHRA două rapoarte ce pot fi considerate cartonașe galbene în ceea ce privește efectele adverse care pot fi asociate cu reacții alergice ca urmare a administrării vaccinului COVID-19 BNT162b2. Ca măsură de precauție, MHRA a emis avertismente temporare către NHS în timp ce efectuează o anchetă pentru a înțelege pe deplin fiecare caz și cauzele sale. Pfizer și BioNTech susțin MHRA în cadrul anchetei”, a anunțat purtătorul de cuvânt al gigantului farma. 

NHS a transmis că cei doi angajați sunt în prezent în afara pericolului și se recuperează. Conform rapoartelor, aceștia aveau asupra lor dispozitive “EpiPen”, ceea ce e posibil să-i fi salvat în momentul în care s-a declanșat șocul anafilactic.  

 

Un nou simptom pentru COVID-19. Informația pe care trebuie să o știe toată lumea

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre