Jelena Jovanović a capturat momentul în care animalul de companie, în vârstă de 5 ani, și-a ridicat urechile după ce a fost mustrat.
„Făceam un portret panoramic și așteptam să îi surprind mutra calmă. Așteptam să se uite la mine. Brick era cam plictisit și a început să mănânce zăpadă. I-am spus ca nu are voie apoi și-a ridicat capul, și-a aplecat urechile și mi-a aruncat o privire timp de o secundă, pe care am reușit să o imortalizez.”, spune stăpâna cățelului. Aceasta a realizat mai târziu că în fotografia făcută animalul seamănă cu celebrul erou cu capă, Batman.
Animal de companie dar totuși un prădător
Fiind inspirată, stăpâna animalului a descris imaginea cu un celebru citat al supereroului din DC Comics. Fotografia a ajuns la scurt timp virală, cu mii de aprecieri și distribuiri.
„Inițial nu m-am gândit foarte mult și am vrut să îl prind în imagine cu o expresie calmă. Când mă uitam pe computer la fotografiile făcute în ziua respectivă am văzut figura făcută de Brick și mi s-a părut interesantă. Am postat o versiune editată cu alb-negru a fotografiei, apoi comentariile au început să apară. Oamenii s-au îndrăgostit. Ochii lui Brick par hipnotizați și chiar pentru o secundă, i-am surprins o altă latură pe care nu o arată niciodată.Pentru mine este un reminder al dualității sale. Este animalul meu de companie, un gigant gentil, dar este totuși și un prădător și noi oamenii ar trebui să respectăm și această latură”, declară Jelena Jovanović.
Ozana Barabacea explodează de bucurie. Fiica ei a câștigat un mare premiu
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook