Simona Ionescu / Redactor Șef

Bebelușa asta moțată a ajuns o mare și frumoasă artistă. Poze de colecție

Bebelușa asta moțată a ajuns o mare și frumoasă artistă. Poze de colecție
Când era doar o bebelușă moțată zâmbea din toată ființa ei micuță. Așa a fost toată viața: frumoasă, veselă, foarte talentată și, de aceea, foarte iubită de românii de pretutindeni. Poze de colecție.

Copila s-a născut într-o familie frumoasă, de muzicieni, iar la 21 de ani era cunoscută în toată țara, de la televizorul alb-negru. A fost doar începutul unei cariere de excepție. Acum, și-a scris memoriile care se află aproape de lansare. Vom afla multe din întâmplările din viața artistei, vesele și triste.

Bebelușa asta moțată a ajuns o mare și frumoasă artistă

Corina Chiriac împlineşte azi, 26 octombrie, de Sf. Dumitru, vârsta de 71 de ani. ”Opriți timpul!”, „Strada Speranței”, „Inima ta” sau „Mama, doar mama”, sunt doar câteva din melodiile care au devenit imediat șlagăre.

Corina Chiriac a fost o mare vedetă începând de la 22 de ani când a luat ”Cerbul de bronz” la Festivalul Internațional de la Brașov. O voce aparte, când caldă, când puternică, unică.

Avea doar 23 de ani când lansa două șlagăre iubite și azi: ”Opriți timpul!” și ”Banii nu aduc fericirea”.

Corina Chiriac, bărbații din viața artistei

Cu un șarm special, Corina Chiriac a rupt inimile bărbaților, fiind una dintre cele mai iubite românce din anii ʹ70, până în prezent.

Nu are copii, s-a căsătorit o singură dată, la 43 de ani, la Las Vegas, în august 1993, cu omul de afaceri Virgil Anastasiu, de care s-a despărțit  patru ani mai târziu.

Artista a dezvăluit că a fost îndrăgostită o singură dată în viață, dar că i-a fost de ajuns, nemaidorind să treacă niciodată prin această experiență: „M-am îndrăgostit foarte târziu. Prima oară m-am îndrăgostit la 26 de ani. În seara aia mi-am dat seama, aveam nod în stomac, mă fâstâceam, eu care sunt vorbăreaţă. E tâmpită chestia asta, nu aş vrea să mi se mai întâmple. Pot să dau în scris că nu-mi mai trebuie îndrăgosteală. Eu am acum alte preocupări. Într-o viaţă întreagă o singură dată mi s-a întâmplat”, a mărturisit Corina Chiriac, într-un interviu mai vechi.

Însă, nu a fost chiar așa.  Corina Chiriac l-a întâlnit pe Karel Gott, idolul femeilor din întreaga lume în perioada tinereții sale. Era supranumit ”Vocea de aur din Praga”. S-au cunoscut în timpul unui festival de muzică din Cehoslovacia, unde artista ne reprezenta ţara. Au continuat să se întâlnească de fiecare dată când Corina Chiriac trecea granița țării, totul până în 1983, când artistei i s-a luat paşaportul. Atunci a fost și momentul când povestea lor de dragoste s-a încheiat. Corina Chiriac nu a vorbit niciodată despre această iubire neîmplinită, iar dezvăluirile au fost făcute de-a lungul timpului de apropiații săi.  Karel Gott a murit  anul trecut, pe 1 octombrie, la  79 de ani.

Corina Chiriac l-a întâlnit pe Karel Gott, idolul femeilor din întreaga lume în perioada tinereții sale

Corina Chiriac, marele regret

Corina Chiriac nu a avut niciodată copii, artista regretând foarte mult că nu a devenit mamă. “Câteodată, am regretat că nu am avut copii, au fost multe momente. Nu mai am părinți, nu mai am soț, nu am copii, nu am nepoți, nu am câine. Am numai meseria mea. Să nu uitam acest detaliu. Sunt un om care a ales să nu aibă o familie, ca să nu fiu nevoită să am constrângeri și astfel să-mi rănesc familia, să o părăsesc plecând în turnee sau călătorii. Amintiți-vă, am locuit pe trei continente! Nu am vrut să dezamăgesc oameni, chiar dacă la rândul meu am fost și rănită. Dar cariera nu m-a dezamăgit niciodată.”, a declarat Corina Chiriac în urmă cu câţiva ani.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre