Simona Ionescu / Redactor Șef

Lista de provizii pentru dezastre. Profesorul universitar doctor Dan Mănăstireanu, specialist în medicina de dezastru, le transmite românilor să se pregătească pentru eventuale situații de criză și le arată concret cum arată rezervele pe care și le-a făcut în propria locuință. 

Apă, conserve de mazăre, fasole și legume, zacuscă, biscuiți și alte alimente care pot fi păstrate timp îndelungat se numără printre proviziile pe care le are în cămară. Specialistul recomandă ca fiecare familie să aibă suficiente rezerve de hrană și apă pentru cel puțin trei zile, ideal pentru o săptămână.

Profesorul Dan Mănăstireanu este specializat în medicina de dezastru

Dan Mănăstireanu spune că pregătirea populației pentru situații de urgență este extrem de importantă și consideră că oamenii trebuie să fie informați din timp despre măsurile pe care le pot lua pentru a se proteja. Acesta amintește că este profesor specializat în medicina de dezastru și că a avut inclusiv un master organizat în acest domeniu, iar în prezent predă un curs la Facultatea de Medicină.

„Din peste 33 de țări, au anunțat în mod oficial, pe canalele oficiale, televiziune, presă, că populația trebuie să-și facă rezerve pentru cel puțin 3 zile, dar mai bine 7, de hrană, apă și bani lichizi”, a explicat profesorul.

Recomandarea privind rezervele pentru 72 de ore este prezentă și în ghidurile europene de pregătire pentru situații de urgență. Comisia Europeană susține că populația ar trebui să poată face față independent cel puțin trei zile în cazul unor întreruperi ale serviciilor esențiale sau al unor situații de criză. Unele state recomandă perioade mai lungi de pregătire.

Lista de provizii pentru dezastre. Ce ar trebui să aibă românii în case 

Pe lângă alimentele neperisabile și apa necesară pentru consum, Dan Mănăstireanu atrage atenția asupra importanței banilor lichizi. În cazul în care sistemele bancare sau plățile electronice nu mai funcționează, o rezervă de numerar poate deveni extrem de utilă. Profesorul recomandă inclusiv păstrarea unei sume în valută.

Acesta a amintit și situația din Paraguay, unde clienții unei bănci au rămas fără acces la conturi în urma unei intervenții a autorităților. Este vorba despre Ueno Bank, instituție plasată sub administrare specială de Banca Centrală a Paraguayului după probleme grave de solvabilitate. Criza a afectat accesul la conturile a aproape trei milioane de clienți, aproximativ 60% din populația adultă a țării.

Lista de provizii pentru dezastre. Profesorul Dan Mănăstireanu își arată cămara și spune ce rezerve ar trebui să aibă românii
Profesorul Dan Mănăstireanu are în cămară totul de pe lista de provizii pentru dezastre
Foto: TikTok

Profesorul spune că pregătirea nu înseamnă doar depozitarea alimentelor și a banilor, ci și organizarea familiei pentru eventualitatea unei situații neprevăzute.

„Unul, să știi unde ți-e familia, să faci o listă cu telefoanele și cu adresele unde le-ai putea găsi, să te gândești la un loc sigur unde te poți retrage și să mai pui și numele de telefon. S-ar putea ca telefonia asta fixă care există încă să mai meargă. Și, foarte important, puneți actele. Puneți actele importante într-un dosar și pune-l undeva într-o geantă”, a explicat Dan Mănăstireanu.

Cum trebuie pregătiți copiii pentru un cutremur sau o situație de criză

Un alt aspect asupra căruia specialistul insistă este pregătirea celor mici. Părinții ar trebui să le explice copiilor, pe înțelesul lor, cum trebuie să reacționeze în cazul unui cutremur sau al unei alte situații de urgență, astfel încât să nu fie luați prin surprindere.

Dan Mănăstireanu a povestit că a discutat din timp cu fiica sa despre cutremure, iar pregătirea aceasta a ajutat-o atunci când a trecut printr-un astfel de eveniment fără să fie însoțită de el.

„Eu i-am explicat lu’ fiică-mea ce înseamnă cutremurul și ea, la șapte ani, a trecut printr-un cutremur singură. Și nu s-a speriat”, a mai povestit profesorul.

Citește și: Dezastrul Cernobîl se resimte și astăzi. Unele animale au suferit mutații incredibile – Imagini

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri