Celebrul blogger Perez Hilton, internat de urgență după un live șocant. Familia rupe tăcerea: „Poate comunica și asta ne dă speranță”
Perez Hilton, unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri de celebrități din lume, a fost internat de urgență într-un spital din Miami după ce autoritățile au intervenit în urma unor informații potrivit cărora acesta ar fi transmis pe rețelele sociale un live în care se automutila. Cu o zi înainte de incident a vorbit despre decizia Arianei Grande de a se retrage temporar din viața publică.
Familia și colaboratorii săi au confirmat că jurnalistul și influencerul primește îngrijiri medicale, iar ultimele vești oferă un motiv de speranță.
Potrivit autorităților din Miami-Dade, echipajele de poliție au fost trimise marți seară la locuința bloggerului după ce au primit sesizări că acesta transmitea, live, pe internet, imagini în care părea că își provoacă răni. În imaginile disponibile acesta apare inclusiv plin de sânge.
După intervenția forțelor de ordine și a echipajelor medicale, Perez Hilton a fost transportat în siguranță la spital pentru a primi tratament de specialitate. Reprezentanții șerifului au precizat că bloggerul a fost găsit singur în locuință în momentul intervenției, iar membrii familiei au fost informați imediat despre situație.
La scurt timp după incident, familia și echipa lui Perez Hilton au publicat un mesaj prin care au mulțumit tuturor celor care și-au exprimat îngrijorarea.

„Suntem incredibil de recunoscători pentru uriașul val de iubire, susținere și rugăciuni. Putem confirma că Perez primește îngrijiri medicale, iar în acest moment întreaga noastră atenție este îndreptată către starea lui de bine. Vă rugăm să îi respectați intimitatea, precum și pe cea a familiei sale, în această perioadă dificilă”, se arată în comunicatul oficial.
Ulterior, apropiații au revenit cu un nou mesaj, care a adus primele vești încurajatoare.
„Perez poate comunica, iar acest lucru ne-a dat speranță”, au transmis rudele bloggerului.
Și Dante Rusciolelli, directorul companiei de management Golden Artists Entertainment, a transmis un mesaj public în care a precizat că nu vor fi oferite informații suplimentare despre starea lui Perez Hilton până când familia nu va considera oportun acest lucru.
„Nu avem alte informații confirmate pe care să le putem comunica în acest moment despre starea lui Perez Hilton. Prioritatea noastră rămâne sănătatea lui, recuperarea și respectarea vieții private a lui și a familiei sale în această perioadă extrem de dificilă. Suntem recunoscători pentru mesajele de susținere venite din partea fanilor, prietenilor și reprezentanților presei și îi rugăm pe toți să îi respecte intimitatea cât timp primește îngrijirile de care are nevoie”, a transmis acesta.
Perez Hilton, pe numele real Mario Lavandeira, are 48 de ani și a devenit celebru la începutul anilor 2000, când blogul său dedicat vedetelor era una dintre cele mai influente surse de știri mondene din lume.
Practic, el a fost pionierul bloggingului de celebrități înaintea exploziei rețelelor sociale. Ceea ce l-a consacrat a fost modul agresiv și foarte răutăcios în care își prezenta informațiile.
Stilul său direct și adesea controversat i-a adus milioane de cititori, dar și numeroase critici. În 2010, acesta a declarat public că dorește să renunțe la abordarea agresivă care l-a consacrat.
„Îmi doresc cu adevărat să fac parte din soluție, nu din problemă”, spunea atunci Perez Hilton într-un interviu acordat lui Ellen DeGeneres.
În luna iunie, bloggerul gay anunțase că părăsește Las Vegas și revine în orașul natal, Miami, alături de cei trei copii ai săi, născuți prin intermediul unei mame surogat. În videoclipul publicat atunci, Perez Hilton vorbea despre un nou început și despre problemele de sănătate prin care trecuse în ultimele luni.
În același mesaj își exprima speranța pentru viitor.
„Manifest abundență, familie, liniște și momente frumoase. Manifest sănătate, o sănătate bună – asta este cel mai important”, a mai continuat bloggerul.
În ultima vreme a vorbit despre cum țintirea și hărțuirea vedetelor au contribuit la ura de sine sau la auto-vătămare. Din ceea ce a făcut public în ultimele luni, a devenit clar că trecea printr-o perioadă dificilă. De exemplu, pe 23 martie, a postat videoclipuri cu el însuși dintr-un pat de spital și a spus că aproape a murit din cauza unei septicemii severe. Apoi a spus că, pentru că era atât de aproape de moarte, l-a găsit pe Dumnezeu, și a început să vândă tricouri creștine online, după cum a relatat comentatoarea politică Candance Owens.
Ea a vorbit într-o intervenție online și despre ce s-a văzut în tulbutăroarea transmisie live a bloggerului.
„Perez Hilton era complet gol, plin de sânge, cu multiple tăieturi pe tot corpul și se tăia. Poate fi văzut făcându-și tăieturi cu un cuțit pe tot corpul. Și era complet absent. Se aude cum spune lucruri de genul: Fac asta pentru copiii mei. Se uită pe fereastră, conștient că poliția a ajuns acolo, și spune: Împușcați-mă”, a relatat Owens.
În prezent, apropiații lui Perez Hilton spun că întreaga atenție este concentrată asupra recuperării sale și că orice alte informații vor fi făcute publice doar atunci când familia va considera că este momentul potrivit.
Foto: Instagram
Citește și: Cine este Doina Ciobanu, bloggerița care a apărut în Vogue cu rochia ei de mireasă
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook