Bianca Drăgușanu a câștigat „bătălia” cu familia Bădălău. Până la urmă femeile nu au avut de ales

Încă de când a început relația lor nu a fost privită cu ochi buni nici de fosta soție a omului de afaceri, dar, mai ales, nici de membrii familiei acestuia. Familia Bădălău nu a vrut-o pe Bianca în viața lor și s-au opus cât de mult au putut. Au existat inclusiv mărturii despre „pactul” făcut între mama lui Gabi Bădălău și fosta noră, Claudia Pătrășcanu, pentru a o îndepărta pe Bianca din schemă.
Și alte voci care au spus că nici „mama soacră” și nici sora lui Gabi Bădălău nu au agreat-o deloc pe întreprinzătoarea Bianca Drăgușanu. S-ar fi pus la cale strategii de îndepărtare a ei, etc. Un fel de „urzeala tronurilor” din Bolintin.
Numai că, în final, Bianca a trebuit să fie acceptată. Îndrăgostit peste poate de blondină e Gabi Bădălău și, de o vreme, nu mai contenește cu postările pline de iubire alături de aceasta. Iar aseară s-a consumat un moment istoric în relația lor. Bianca Drăgușanu a participat la aniversarea surorii lui Gabi Bădălău. Fetele s-au îmbrățișat, au dansat pe manele, s-au distrat copios. Asta după ce la nunta Sabinei Bianca nu s-a numărat printre invitați.
Drăguță cum numai ea știe să fie, Bianca Drăgușanu s-a „revanșat” pentru primirea călduroasă în sânul familiei Bădălău și a postat pe contul său de socializare mai multe imagini cu domeniul pentru evenimente al acestora, unde a și avut loc petrecerea la care s-a cântat și s-a dansat pe hitul momentului: „Frumoasa frumoaselor, păpușa Barbie / Dacă te duc la Dubai te fură arabii / Ești prea frumoasă, o să mă dai de belea / Dacă o încearcă vreunu cade-n mâna mea”. Bianca Drăgușanu este urmărită de peste 1.100.000 de fani, iar orice reclamă a ei costă pe măsură.
Mai mult, pentru a dovedi faptul că a fost primită în sânul familiei, Bianca a postat, în feed de data aceasta, imagini cu ea și Sabina, sora lui Gabi Bădălău, îmbrățișate și zâmbitoare de parcă ar fi cele mai bune prietene. „La multi ani Sabina ! 🥰💗”, a scris Bianca Drăgușanu în postarea în care a etichetat și locul de evenimente care, în acte, aparține Sabinei.
Asta după ce, acum exact un an, le transmitea mamei lui Gabi Bădălău și surorii sale un mesaj direct: „Eu nu sunt genul de femeie lingușitoare. Eu nu îmi doresc o relație cu o persoana care nu își dorește o relație cu mine. Doamne ferește, dar ce, eu nu am demnitate! Poate să fie președintele țării și prim ministru. Nu mă interesează. Dacă mă placi bine, dacă nu, du-te-n papuc”.
Sursa for / video: Instagram
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook