Boris Johnson a fost surprins de jurnaliști în timp ce se mișca prin circumscripția sa din Uxbridge, unde a vizitat un pub, magazine și un coafor.

În pub, așa cum se vede și în fotografia publicată de DailyMail, premierul a trecut dincolo de bar și a pus bere în pahare. Nici el, nici jurnaliștii care au publicat știrea nu au realizat sau consemnat că Boris Johnson ar fi făcut publicitate acelui bar. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost la noi, dacă Orban sau alt politician ar fi făcut o astfel de fotografie!

Acțiunea premierului englez, urmată însă și de alți miniștri din cabinet, se înscrie în acțiunea de a convinge populația să poarte măști de protecție. Guvernul recomandă în prezent măsuri precum acoperirea feței, care ar trebui luate dacă oamenii nu se pot ține la doi metri distanță unul de celălalt în interiorul unor încăperi.

Până acum, în Anglia era obligatorie masca doar în transportul în comun. În Scoția, însă, purtatrea măștii în magazine și în alte locuri publice este obligatorie de mai mult timp.

„Cred că trebuie să fim mai stricți, mai fermi în a insista ca oamenii să poarte măști pe față în spații limitate, unde se întâlnesc cu oameni pe care nu îi întâlnesc în mod normal”, a spus premierul Boris Johnson.

Un sondaj realizat de Redfield și Wilton Strategies pentru MailOnline, și publicat vineri pe site, a relevat că 61% din publicul din Anglia ar dori să vadă oamenii purtând măști în magazine și supermarketuri și doar 26% au avut o părere contrară.

Carmen Harra face predicții noi, din vila de lux unde s-a baricadat. Cum arată locuința ei

 

 

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp