Boris Johnson se află în centrul unui scandal, după ce presupusa fostă amantă a făcut dezvăluiri. Jennifer Arcuri, în vârstă de 36 de ani, susține că ea și Boris au fost amanți din 2012 până în 2016, timp în care premierul, pe atunci primarul Londrei, i-ar fi facilitat accesul la fonduri publice. Johnson este recunoscut pentru aventurile sale extraconjugale, iar suspiciunile privind o relație cu femeia de afaceri planau de mult. Însă Jennifer nu a confirmat niciodată până acum relația.
În timpul relației, Johnson era în al doilea mandat ca primar și era însurat cu fosta soție, Marina, mama a patru din cei șase copii ai săi. Arcuri a povestit că prima întâlnire a avut loc la un restaurant din Londra, unde premierul i-a spus imediat că o place. Au sfârșit prin a face amor în apartamentul femeii din Londra, apoi Johnson s-ar fi dus la deschiderea Olimpiadei pentru paralimpici cu soția sa de atunci și Prințesa Anne.
Relație amoroasă sub ochii nevestei
Conform poveștii lui Jennifer, cei doi se întâlneau de câteva ori pe săptămână, iar în rest făceau schimb de mesaje erotice. Ba chiar femeia de afaceri i-ar fi trimis și poze nud de câteva ori. „L-am iubit. L-am adorat”, a povestit Arcuri, care susține că între ei a existat o atracție comună fizică și intelectuală și că îl poreclise pe Johnson „Alexandru cel Mare”.
Chiar înainte de despărțirea din 2016, cei doi ar fi întreținut relații intime pe canapeaua din casa de 3,35 milioane de lire steriline a premierului, în timp ce soția acestuia era la muncă. Jennifer chiar a făcut o poză cu ea în bucătăria luxoasă. În acest timp Boris Johnson plecase să cumpere de mâncare la magazinul din colț. Arcuri a declarat că ea a pus punct relației în 2016, căci nu plănuia să rămână toată viața cu el. Acum, femeia de afaceri este căsătorită și are un copil.
Boris Johnson, scandal amoros cu ramificații publice
Povestea lui Arcuri a ridicat semne de întrebare în ceea ce privește cheltuirea banilor publici în timpul mandatului de primar al lui Boris Johnson. Va avea loc o anchetă pentru a se afla dacă Arcuri a primit tratament preferențial, cum s-a speculat. Politicianul a avut o serie de prelegeri la conferințe despre tehnologie organizate de Arcuri, care ar fi primit 130.000 de lire finanțări publice pentru a le organiza, inclusiv o bursă guvernamentală.
Pe partea cealaltă, Arcuri este supărată că premierul nu a apărat-o și spune că acesta a fost laș. Ea spune că orice implicare pe care a avut-o în lumea IT-ului din Londra s-a datorat muncii ei.
“Un lider adevărat e carismatic, curajos și just. Boris nu e niciunul dintre aceste lucruri”, a spus Arcuri. Ea mai susține că Boris Johnson ar fi trebuit să recunoască o relație de prietenie dintre ei, pentru a evita speculațiile.
Conform actelor oficiale, Jennifer Arcuri nu îndeplinea condițiile pentru a lua parte la o serie de întâlniri unde a mers cu Johnson. În timp ce se pune problema că a împins-o pe amantă în față, autoritățile spun că nu există dovezi că Johnson s-ar fi comportat indecent la muncă, scrie Daily Mail.
Foto: Facebook
Woody Allen se apără într-un mod ciudat în fața acuzațiilor de abuz și molestare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook