Most wanted. Bunicuța nazistă căutată peste tot. Cum a „evadat”

Most wanted. Bunicuța nazistă căutată peste tot. Cum a „evadat”
A scris, cu mâinile ei, listele cu prizonierii care erau trimiși la gazare. Era aproape o adolescentă atunci, iar acum urma să primească sentința.

Bunicuța nazistă căutată peste tot. În vârstă de 96 de ani, fosta secretară a unui lagăr de concentrare nazist, urma să compară în procesul ce trebuia să înceapă joi dimineaţa în Germania. Ea a dispărut și a fost dată în urmărire, a anunţat preşedintele instanţei de judecată, Dominik Gross, informează AFP şi dpa.

„Acuzata a fugit (…), un mandat de arestare a fost emis pe numele ei”, a anunţat Gross în faţa Curţii de Justiţie din Itzehoe, în nordul Germaniei, unde femeia urma să fie judecată pentru complicitate la omucidere în peste 10.000 de cazuri.

Femeia, care locuia acum într-un azil de bătrâni, a evadat. „Ea a părăsit căminul (pentru persoane vârstnice) în această dimineaţă. A luat un taxi”, a precizat o purtătoare de cuvânt a tribunalului din Itzehoe, Frederike Milhoffer.

Bunicuța nazistă  a fugit cu taxi

Potrivit presei germane, avocatul femeii, Wolf Molkentin, se afla în sala de judecată în lipsa clientei sale. El însă nu a făcut nicio declaraţie de presă.


Preşedintele Curţii a cerut „un pic de răbdare”, în deschiderea procesului. El susține că, și dacă acuzata va fi arestată, va trebui să aibă loc un examen medical pentru a determina dacă femeia este în măsură să urmărească o audiere.

Secretara naziștilor, a dactilografiat listele cu prizonieri uciși

În vârstă de 18 – 19 ani la data faptelor incriminate, nonagenara Irmgard Furchner, care locuieşte în prezent într-un cămin pentru persoane vârstnice lângă Hamburg, a lucrat ca dactilografă şi secretară a comandantului lagărului nazist, Paul Werner Hoppe, în perioada iunie 1943 – aprilie 1945. În lagărul condus de Hoppe, aflat în apropiere de Gdansk au murit 65.000 de oameni.  „Deţinuţi evrei, partizani polonezi şi prizonieri de război sovietici”, au fost sistematic executați, se arată în rechizitoriul întocmit de Parchet.

Un centenar ar urma să fie și el trimit în judecată

Procesul Irmgardei Furchner ar trebui să fie urmat, o săptămână mai târziu, de cel al unui bărbat de 100 de ani. Bărbatul a fost fgardian în lagărul nazist din Sachsenhausen, lângă Berlin. Aceste procese reprezintă o premieră. Până acum în niciun astfel de proces nu au fost judecați oameni așa de bătrâni.

Sursa foto: Build, lindaikejisblog.com

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp