Specialiștii au calculat câte haine noi sunt necesare unei persoane, într-un an. Teoretic, doar atâtea ar trebui cumpărate ca să reducem poluarea planetei. Celelalte calcule indică faptul că mare parte din emisiile de carbon ce afectează planeta sunt generate de industria modei.
Potrivit raportului „Unfit, Unfair, Unfashionable: Resizing Fashion for a Fair Consumption Space”, publicat de The Hot or Cool Institute și Rapid Transition Alliance, lumea modei este unul dintre cele mai poluante sectoare. Calculele arată că, până în 2050, moda ar putea fi responsabilă pentru 25% din emisiile globale.
Câte haine noi avem (ne)voie într-un an
Ce e de făcut? Simplu: consumați mai puțină modă. E simplu de spus, greu de pus în practică. Pentru a evita poluarea, oamenii ar trebui să se limiteze la cumpărarea a numai cinci articole de îmbrăcăminte pe an. Asta spun specialiștii. Dacă ar face asta, ar contribui la reducerea impactului modei asupra ecosistemului planetei.
Potrivit studiului, o parte a problemei este reprezentată de populația bogată. În medie, cei mai bogați 20% dintre cumpărători poluează de 20 de ori mai mult decât cei mai săraci 20%, arată studiul. De vină este fast fashion-ul, dar și fenomene precum rata medie de retur. Aceasta constă în comandarea online a mai multor mărimi ale aceluiași articol de îmbrăcăminte, probarea lor și apoi decizia de a le returna.
Toate acestea generează poluare. O altă practică, intens folosită mai ales în străinătate, e aceea în care clientul cumpără un bun – haine, genți, pantofi sau orice alt articol – și îl folosește pentru o perioadă limitată de timp înainte de a-l returna, „ca nou”.
„Industria modei – de la producători, la comercianți și consumatori – are nevoie de schimbări de amploare pentru a deveni mai durabilă, mai echitabilă și mai puțin poluantă, spun autorii studiului. În lipsa unor astfel de schimbări, ponderea industriei modei în emisiile globale va crește. Până în 2030, se preconizează că emisiile din industria modei vor crește cu aproape 50%.
În 2030, industria mondială a modei va emite emisii echivalente cu cele eliberate de India în 2021, o națiune de aproximativ 1,4 miliarde de locuitori, al treilea mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, după China și Statele Unite”.
Sursa foto: Pixabay/istock
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook