Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, șochează cu amintirile din copilărie. „Ți-a dat cineva cu diapazonul în cap vreodată?”

În timp ce Sorin Bontea a recunoscut că a primit multă bătaie în copilărie, Florin Dumitrescu susține că nu a fost niciodată gelos pe cineva și a recunoscut că și-a dorit să fie star rock.
Sorin Bontea, cunoscut pentru calmul său și abilitățile de lider în emisiuni a mărturisit că a fost gelos pe succesul altor bucătari, văzând în asta o motivație sănătoasă. „Mi se pare normal că acest gen de invidie te motivează”, a spus el, subliniind că rivalitatea l-a împins să evolueze.
Invitat alături de cei doi prieteni, Scărlătescu și Dumitrescu la detectorul de minciuni, Sorin Bontea a dezvăluit și câteva dintre strategiile pe care le folosește la MasterChef.
„Eu am învățat că oamenii pe care îi ai în echipă nu trebuie să muncească cu tine, ci pentru tine. Asta e ideea. Te joci cumva cu psihicul lor și e normal, ca să obții ce ai nevoie. Și am vrăjeală dulce”, susține Bontea.
Un moment emoționant a fost când Bontea a povestit despre copilărie, punctând și faptul că în viața sa a primit multă bătaie atât de la părinți, cât și de la profesori. Un motiv a fost faptul că a fost „vagabond de mic”.
„Am fost vagabond când am fost mic și am luat bătaie cât cuprinde. N-am făcut nenorociri, poliție, acolo nu am fost niciodată, dar am făcut multe boacăne. Mergeam în IOR și ne băteam, eram într-o gașcă de smardoi. Erau chestii nevinovate, mai împingeai pe unul, mai băteai pe altul.
Bătaia era pe vremea mea parte din educație. Și în bucătărie am luat bătaie. Arunca profesorul cu cheile după mine, mă bătea la palmă, mă trăgea de urechi, mă punea la colț. Ți-a dat cineva cu diapazonul în cap vreodată? Aveam oră de muzică… În școală te luau la bătaie, nu trebuia să provoc eu nimic”, s-a destăinuit bucătarul.
Un moment care a stârnit hohote de râs în platou a fost când Scărlătescu și Dumitrescu au explicat motivul real pentru care Bontea nu vrea să folosească mașina de spălat vase.
„Mă ceartă nevastă-mea de ce nu le bag la mașina de spălat și le spăl de mână. Așa m-am învățat”, a spus Bontea. Colegii l-au dat de gol și au spus că prietenul lor nu folosește mașina de spălat vase „de chitros ce e, să nu plătească curent”.
La rândul său, Florin Dumitrescu și-a amintit cu drag de perioada copilăriei, în care cânta la spray cu verișoarele sale și visul împlinit la Sala Palatului.
„Toți trei am cântat live la Sala Palatului în trei concerte ale lui Horia Brenciu. A venit propunerea de la Horia, noi ne-am împrietenit la filmări la MasterChef, în primul sezon și atunci m-am băgat eu pe sub pielea lui și i-am spus că eu mai cânt.
În tinerețe, voiam să fiu rock star. A fost un vis împlinit să te aplaude atâta lume. Când eram copil, cântam la spray cu verișoarele mele, credeam că suntem pe scenă”, a recunoscut emoționat Florin Dumitrescu.
Prieteni de mulți ani, Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea au avut momente când s-au certat foarte rău în timpul filmărilor. Dar acest lucru nu le-a stricat relația, bazată pe respect și admirație reciprocă.
„M-am certat cu Bontea doar ca să văd cm reacționează, că e foarte amuzant. Cu Scărlătescu e foarte interesant să mă cert. Eram chiar și aproape să ne troznim, dar nu e mișto, pentru că nu e atât de pătimaș, în schimb cu Bontea e show.
Dacă te încurcă Cătălin pe undeva, îi zici de exemplu ce prost te-ai îmbrăcat și el pleacă. Eu nu pot să fiu invidios. Mi se pare că fiecare om are harul lui și talentul lui”, a spus râzând Dumitrescu.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook