Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer pune la dispoziţia pacienţilor un call center. Acesta e apelabil la numărul de telefon 0212530591. Aici pacienții pot afla informaţii despre boală şi pot sesiza lipsa medicamentelor din piaţă.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) marchează şi în acest an Ziua Supravieţuitorului de Cancer prin lansarea unor iniţiative menite să contribuie la creşterea supravieţuirii şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor care suferă de cancer.

Astfel, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer pune la dispoziţia pacienţilor un call center unde pot afla informaţii despre boală, informaţii medicale generale, și unde beneficiază de consiliere psihologică gratuită, planuri personalizate gratuite de nutriţie. De asemenea, apelând același număr, bolnavii de cancer pot sesiza lipsa medicamentelor din piaţă.

De asemenea, anul acesta, un număr de 150 de pacienţi oncologici care s-au înscris la Ziua Supravieţuitorului de Cancer, vor primi acasă din partea FABC un pachet informaţional personalizat pentru tipul lor de cancer.

„Pandemia a adus provocări în plus pentru mulţi supravieţuitori ai cancerului, fie ele de natură medicală, emoţională sau socială. Prin activitatea noastră zilnică, venim în sprijinul acestor pacienţi şi îi ajutăm să gestioneze mai bine boala, să revină cât mai curând la aspectele importante ale vieţii de dinaintea diagnosticului şi să găsească noi modalităţi de a duce în continuare o viaţă normală”, a declarat preşedintele FABC, Cezar Irimia.

Prognoză îngrijorătoare privind îmbolnăvirile de cancer

Cancerul reprezintă de departe una dintre principalele cauze de deces în România. Diagnosticat cel mai adesea la vârste medii și înaintate, numărul persoanelor care suferă de această boală este tot mai ridicat.

Astfel, numărul cazurilor noi de cancer depistate în cabinetele de oncologie în perioada 2009 – 2018 a crescut de la 60.693 (2009) la 61.780 (2018), incidenţa cazurilor în aceeaşi perioadă, variind între 298,0‰oo locuitori şi 317,3‰oo locuitori.

Prognoza privind incidența până în anul 2025 arată tendința de creștere continuă a cazurilor noi de cancer, ajungând în anul 2025 la valoarea de 337,0‰oo locuitori, ceea ce impune, din partea autorităților, o mai mare atenție acordată prevenției acestei boli prin screening-uri, pentru a determina o reducere a costurilor și a mortalității prin această boală.

Sursa foto: Pixabay, FABC

Liviu Vârciu, mândru tată de fete. Cum se laudă artistul cu „comorile” sale

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp